Redacția Moldova.org se alătură campaniei Mișcarea pentru lectură, lansată de Cărturești. Astfel, am decis să vă povestim ce și cum citesc membrii redacției noastre. Vă încurajăm și pe voi să ne povestiți despre obiceiurile și plăcerile voastre livrești.
Tatiana Beghiu, jurnalistă Moldova.org
Îmi plăcea să citesc de când mă știu. Cărțile de ficțiune erau preferatele mele. Mai întâi îmi citeau maturii poveștile pe care le știam deja pe de rost, apoi am început să învăț literă după literă. Eram prea nerăbdătoare. Nu-mi plăcea că aveam acces la acele istorii doar când adulții aveau puțin timp liber, iar rezervele de lumânări nu erau epuizate de la atâtea pene de curent din copilăria mea.
Citeam până după miezul nopții, când simțeam că literele se amestecă și fac un terci în care cuvintele nu mai prindeau forme. De când „am crescut mare”, iar vacanțele au început să fie numite concedii, numărul cărților păstrate pe noptieră s-a redus simțitor. Cărțile au învățat să fie răbdătoare.
Acum, îmi place să-mi încep diminețile de weekend cu câte o carte. Însă, cel care are grijă să am timp pentru lectură este trenul Chișinău-Iași. Pe fundalul monoton de voci și șine care scârțâie pe sub roți, eu devorez cărțile și mă regăsesc. Iar scriitorul meu preferat acum este Fredrik Backman. Pentru că el știe să construiască personajele sale într-o manieră absolut fabuloasă. Cu aceste personaje te împrietenești, cerți și apoi închei câte un pact de pace la finalul fiecărui roman. 🙂 Ca mai apoi să te întristezi că scrierea și publicarea unei cărți durează atât de mult timp, iar tu, la fel ca și cărțile de pe noptiera ta, trebuie să înveți să fii răbdătoare.
Ernest Todiev, videograf
Nu voi pretinde că sunt un super-cititor și o voi spune direct: citesc puțin și rar. Absorb povești mai ales prin filme, seriale TV și jocuri, dar îmi place să citesc și manga.
Întotdeauna mi-au plăcut lumile fantastice: în filmele Stăpânul Inelelor am fost captivat de întunecatul Pământ de Mijloc și de călătoria eroului, în operele lui Hayao Miyazaki – de căldură, confort și unitate cu natura, în Dune am fost fascinat de deșert și de ideea unui mesia, iar în Harry Potter – de spiritul magiei și misterului.
Într-o zi, când eram foarte nerăbdător să mă cufund din nou în lumea magiei, am descoperit o manga numită „Atelierul vrăjitoarelor”.
Această poveste mi-a amintit de primele cărți și filme Harry Potter, în care magia și vrăjile pătrund în tot ce înconjoară, vrei să știi cum funcționează și ce este, cum interacționează oamenii cu ele și de ce sunt atât de puțini magicieni prin preajmă.
E interesant că în „Atelierul Vrăjitoarei” doar câțiva aleși pot folosi magia. Repară lucruri, levitează obiecte grele, vindecă și multe altele. Cel mai important lucru este ca nimeni să nu fie prin preajmă în acest moment; magicianul trebuie să-și facă magia singur.
Așadar, personajul principal, o fetiță, îl ajută pe un magician cu lucrul lui când acesta îi cere să nu lase pe nimeni să intre în cameră. Dar, pentru că este mică și curioasă, ea însăși a decis să vadă cum acesta își folosește magia. Așa observă că pentru magie trebuie doar să… desenezi anumite cercuri și simboluri cu cerneală!
Mai târziu, decide să repete desenul pe care l-a observat de la magician și… ce se întâmplă în continuare, puteți afla în această manga. 😉
Oxana Greadcenco, directoarea Moldova.org
Am citit tot ce mi-a căzut sub mână în copilărie și adolescență, între 20 și 30 nu am citit aproape deloc, eram convinsă chiar că a apus vremea lecturilor. Am descoperit în maternitate bucuria cititului, eram flămândă chiar, citeam tot ce-mi cădea sub mâini, ca în copilărie.
Sunt curioasă să urmăresc autorii români contemporani. A fost o descoperire întâlnirea cu romanele Gabrielei Adameșteanu, am adorat fiecare pagină din Azi mă duc, azi mă întorc de Florin Lăzărescu, am sorbit-o pe Stela de Simona Goșu. Teoria fricii de Iulian Tănase a fost pe gustul meu, ador să citesc romane în care ficțiunea și non-ficțiunea se împletesc cu succes.
Când simt nevoia să iau o pauză de la autorii români, prefer să citesc autori din spațiul nostru (Olga Tokarczuk, Narine Abgaryan, Georgi Gospodinov). Din romanele americane, m-a fascinat Yellowface de R.F.Kuang.
Diana Preașca, jurnalistă, redactoră-șefă adjunctă
Cărțile apar în viața mea la fel ca oamenii, uneori accidental, alteori la recomandarea altora, iar uneori citind recenziile oamenilor îndrăgostiți de cărți. Și atunci când mă apucă dorul de citit, nu mai contează unde citesc cartea – afară, în locuri publice sau într-o încăpere. Anturajul devine decor. Eu sunt acolo, în carte, alături de eroi. Ascult cum vorbesc. Îmi place să văd cum acționează și cum meditează asupra vieții. Viața lor devine a mea. Țin minte cum am citit „Grădina de sticlă” a Tatianei Țîbuleac, într-un apartament din Barcelona, plin de colegi, care discutau despre călătoria noastră în Spania. Nu mă deranja gălăgia făcută de ei, vremea de afară sau foamea. Eu eram într-o lume paralelă și trăiam viața eroinei. Asta în condițiile în care, totuși, prefer să citesc cărți în dormitorul casei, cu ușa încuiată. Acolo, apartamentul devine scenă, iar eroii cărții – oameni apropiați sufletului. Și acum îmi aduc aminte, că după ce am terminat de citit romanul „Un bărbat pe nume Ove”, am descuiat ușa dormitorului puțin amețită și soțul, văzându-mă puțin dezorientată, m-a întrebat dacă am băut ceva. Am zâmbit. Cum să-i explici că vii dintr-o lume, unde un bărbat morocănos te-a convins că viața e frumoasă?
Crina Platon, community manageră
Relația mea cu cititul a început mai serios și a devenit mai strânsă în adolescență. Atunci eram atrasă de science fiction – îmi plăcea ideea de a evada în lumi complet diferite. Între timp, gusturile mele s-au schimbat, iar genul ăsta nu prea mă mai atrage.
Acum citesc mai ales ficțiune, dar și cărți despre psihoterapie. A fost o perioadă în care m-am concentrat mult pe cărțile lui Gabor Maté – simțeam că mă ajută să înțeleg mai bine atât lumea, cât și pe mine.
Îmi place să țin cartea în mână și să citesc direct de pe hârtie. Nu am nimic împotriva cititului pe telefon sau e-reader, dar parcă nu-i la fel pentru mine ca atunci când răsfoiești paginile și simți hârtia (ador mirosul de cărți noi).
Am perioade în care încep mai multe cărți deodată și citesc din fiecare câte puțin, după dispoziție. Dar sunt și momente când dau peste o carte care mă prinde atât de tare și citesc doar din ea, până o termin.
Una dintre cele mai dragi cărți pentru mine e “Lupul de stepă”, de Hermann Hesse. De ceva timp e cartea la care mă gândesc când cineva mă întreabă ce lectură mi-a rămas în suflet. M-am regăsit mult în ea și e cartea pe care aș reciti-o.
Anastasia Condruc, redactoră-șefă
Am citit dintotdeauna, dar am regăsit cu adevărat plăcerea lecturii în pandemie, un moment perfect pentru a evada în cărți. De atunci simt că citesc mai temeinic, mai cu sete și mai ales – cu plăcere.
Citesc seara, înainte de somn, citesc și în transportul public. Dar e un adevărat lux când reușesc să găsesc o oră ca să fug în parc și să mă întind pe iarbă, la umbră, cu o carte.
Prefer cărțile de ficțiune, de scriitoare contemporane, iar când am mai mult timp liber simt că am spațiu și de non-ficțiune. Citesc mai multe cărți simultan și nu discriminez când vine vorba de formate: citesc pe hârtie, pe e-reader și pe telefon. Când am chef de o plimbare ascult cu drag și cărți audio. Zilele astea în topul lecturilor mele e o carte de poezie în engleză, Life of the Party, de Olivia Gatwood. Aștept cu nerăbdare și traducerea ultimei cărți a lui Gospodinov, „Grădinarul și moartea”.
Află mai multe despre campania Mișcare pentru lectură, creată de Cărturești.
