Adriana Bețișor, procurora care a gestionat dosarul Filat, a depus cerere de eliberare din organele Procuraturii

PE SCURT

Adriana Bețișor, șefa adjunctă a Procuraturii Anticorupție, a depus cerere de eliberare din organele Procuraturii. Cererea a fost depusă marți, 6 august 2019, pe numele procurorului general interimar, Dumitru Robu.

Aceasta a indicat în cerere că pleacă din Procuratură din „motive personale”, scrie Ziarul de Gardă.

PE LUNG

După demisia lui Viorel Morari din funcția de șef al Procuraturii Anticorupție, Adriana Bețișor a deținut, pentru o scurtă perioadă funcția de șef interimar al Procuraturii Anticorupție, însă și-a dat demisia la începutul lunii iulie. Ea a continuat să exercite funcția de șef adjunct al Procuraturii Anticorupție.

Adriana Bețișor este procurora care a instrumentat în ultimii ani mai multe dosare privind frauda bancară, dar și cea care a gestionat dosarul penal în care fostul premier Vladimir Filat a fost condamnat la 9 ani de închisoare cu executare, în urma unui denunț depus de către Ilan Șor.

Adriana Beţişor a fost numită în funcţia de procuror în cadrul Procuraturii Anticorupție, prin ordinul procurorului general Valeriu Zubco, la 14 iunie 2011.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.