Traducătorul discursului președintelui Consiliului European, Donald Tusk, în limba română, este Dan Mărăşescu, şeful unităţii de traducere în limba română al secretariatului general al Consiliului UE. Acesta a povestit pentru Mediafax, cum a ajuns Tusk să susţină perfect un discurs în româneşte.
„Traducerea nu a fost esenţială, dar e de mare impact faptul că a vorbit în limba română. Lucrăm şi pentru preşedintele Tusk şi pentru Preşedinţia română, pe legislaţie şi pe declaraţii politice. Am lucrat cu unii colegi din cabinetul preşedintelui Tusk. Discursul şi l-a scris singur dl. Tusk, iniţial în poloneză, apoi a fost tradus în engleză, iar pe acea variantă am lucrat eu, împreună cu un asistent al său, şi cu o colegă româncă, cu care ne-am sfătuit la soluţiile lingvistice”, a declarat Dan Mărăşescu, şeful unităţii de traducere în limba română al secretariatului general al Consiliului Uniunii Europene.
Pentru ca Donald Tusk să pronunțe cuvintele în limba română, fără probleme, aceștia au făcut o înregistrare audio a discursului, ca să îl ajute. În același timp, traducătorii au fost impresionați de faptul că președintele cunoștea diacriticile românești. „Am lucrat câteva ore la traducere, au mai fost modificări pe parcurs. Ne bucurăm că am putut contribui la ceva ce a devenit foarte important pentru români, am fost total surprinşi de efectul pozitiv al discursului, ne dă o satisfacţie a muncii”, a spus Mărăşescu.
Tusk a citat din Nichita Stănescu, Mircea Eliade şi a amintit de marii sportivi români, precum Nadia Comăneci şi Simona Halep, dar şi ce performanţa istorică obţinută de Steaua în anul 1986, la Sevilla, atunci când a câştigat Cupa Campionilor europeni în faţa Barcelonei.
[youtube id=”biS6onEYsA4″ start=”0″]Discursul preşedintelui Consiliului UE, în limba română, a fost aplaudat îndelung la ceremonia de deschidere a preşedinţiei Consiliului UE, care a avut loc joi seara la Ateneul Român.