Scrumbia de Dunăre afumată, un pește sălbatic care migrează din Marea Neagră în Dunăre, a ajuns în lista produselor recunoscute oficial, la nivel european, după ce a primit aprobarea Comisiei Europene pentru a deveni produs cu indicație geografică protejată (IGP), pe 3 decembrie, transmite gonext.ro.
Scrumbia este pregătită sub formă întreagă, după curățare, sărată și afumată la rece după o metodă veche, din aria geografică definită. Peștii afumați sunt de culoare aurie, metalizată, datorată procesului de afumare. Specia nu poate fi crescută în „artificial” și este capturată numai în cursul migrației pe Dunăre. Cântărește între 250 și 400 grame și are lungimea de 25-30 centimetri. Scrumbia de Dunăre este recunoscută drept cel mai bogat pește în grăsimi, din lume, raportat la talia sa.
Pentru localnicii din Delta Dunării, pescuitul este principala și cea mai veche îndeletnicire. Prin urmare, această activitate este bine înrădăcinată în cultura locuitorilor din Delta Dunării, făcând totodată parte, ca trăsătură caracteristică, din memoria numeroșilor turiști din lumea întreagă care vizitează localitățile din Delta Dunării.
Scrumbia de Dunăre afumată se alătură celorlalte 4 produse alimentare românești protejate în UE: Novac afumat din Țara Bârsei, Telemea de Ibănești, Salam de Sibiu și Magiun de prune de Topoloveni. În total, la nivelul UE, sunt înregistrate 1440 de produse protejate.
Sursa: gonext.ro