Cele mai bune materiale jurnalistice care reflectă subiectul egalității de gen au fost premiate astăzi în cadrul Forumului mass media care se desfășoară în perioada 29-30 noiembrie. Premiile au fost oferite de Asociația Presei Independente (API) și UN Women Moldova.
Concursul a fost parte a Programului media „Click pentru egalitate de gen”, desfășurat de API în perioada martie – decembrie 2018.
Au fost acceptate lucrări jurnalistice la trei categorii distincte, în funcție de specificul platformelor media, iar dosarele au fost evaluate de un juriu format din experți în egalitate de gen, experți media și reprezentanți ai societății civile, în baza mai multor criterii de profesionalism și de respectare a principiilor egalității de gen.
Reportajul “Fotbalista Nr.1 din Moldova: Rudele-i spuneau mamei mele că voi avea picioarele strâmbe!” , realizat de colaboratorul redacției noastre Ion Gnatiuc a obținut locul 3 la categoria materialelor multimedia.
La categoria presă scrisă și presa online, principalul premiu i-a fost oferit Nataliei Porubin de la portalul Anticoruptie.md, pe locul doi s-a clasat Valeria Dumitriu de la portalul Zugo.md, iar premiul trei a fost oferit la două jurnaliste: Cristina Cucoș de la Suntparinte.md și Marcela Zămosteanu de la Unimedia.info.
În mass-media audiovizuale, topul celor mai sensibili profesioniști media arată în felul următor: locul 1 – Natalia Sergheev, Radio Europa Liberă, locul 2 – Doina Salcuțan, TVR Moldova, locul 3 – Ion Gnatiuc, Moldova.org.
De asemenea, au fost oferite și două premii pentru cele mai bune fotografii din perspectiva egalității de gen: locul 1 – Dmitrii Vosimeric de la Centrul mass-media militară al Ministerului Apărării, locul 2 – Tatiana Beghiu, ”Ziarul de Gardă” (Tatiana face parte din echipa Moldova.org).