La mijlocul lunii decembrie, Agenția Moldsilva va demara comercializarea pomilor de Crăciun. Astfel, volumul propus spre vânzare în acest an este de 64 de mii bucăți, (cu 6 mii mai mult decât în anul 2017), dintre care 61 de mii molid și 3000 pin.
Persoanele fizice, instituțiile de stat sau private vor putea procura pomii de Crăciun în cadrul a 19 entități silvice subordonate ale Moldsilva.
Înălțimea unui pom de Crăciun propus spre vânzare variază de la un metru până la șase metri.
Cea mai mare cantitate, peste 31 000 de bucăți, au o înălțime de până la 1,5 m.
Moldsilva precizează că un molid de un metru va costa minim 36 de lei (fără TVA), iar un pin de aceeași dimensiune 25 de lei.
Pentru pomii ce au o înălțime mai mare de 6 m se stabilește un supliment de 100 de lei pentru fiecare metru (molid) și 70 de lei (pin), care se adaugă suplimentar la prețurile menționate.
Moldsilva precizează că, în cazul tăierilor ilicite a arborilor de rășinoase, inclusiv molid, pin, din fondul forestier sau din alte spații verzi, persoanele fizice riscă o amendă de la 40 la 50 unități convenționale, iar persoanele juridice de la 400-500 unități convenționale sau muncă neremunerată în folosul comunității și achitarea prejudiciului cauzat prin tăierea ilicită a arborilor și plantațiilor.