Primăria municipiului Chişinău a informat că, în perioada 21 mai 2018 – 10 august 2018, va fi suspendat traficul rutier pe str. Sfatul Ţării, în perimetrul străzilor Bucureşti – Anton Corobceanu, în legătură cu executarea lucrărilor de reabilitare a reţelei de canalizare.
În context, în perioada executării lucrărilor, circulaţia transportului public va fi stabilită după cum urmează.
Rutele de microbuz nr. 101, nr. 103, nr. 114 şi nr. 125:
Tur – de pe str. 31 august 1989 pe str. Serghei Lazo, str. Bucureşti, str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni, str. Mihail Kogălniceanu, str. Al. Puşkin, str. 31 august 1989 şi în continuare pe traseele stabilite.
Ruta de microbuz nr. 129 – de pe str. Serghei Lazo, str. Bucureşti, str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni şi în continuare pe traseul stabilit.
Ruta nr. 188 – de pe str. 31 august 1989 pe str. Serghei Lazo, str. Bucureşti, str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni şi în continuare pe traseul stabilit.
Conducătorii auto care traversează zona sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară.