Provincia Jeju din Republica Coreea va dona 450 de calculatoare pentru instituțiile de învățământ general din Republica Moldova. În plus, 60 de cadre didactice de la noi din țară vor participa la cursuri de formare în domeniul TIC în Coreea.
Prevederi în acest sens sunt incluse în Memorandumul de Înțelegere privind cooperarea în domeniul TIC între Oficiul special Guvernamental pentru Educație al Provinciei Jeju din Republica Coreea și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) semnat astăzi la Chișinău.
Donația urmează să fie realizată în trei tranșe anuale (2018-2020), respectiv câte 150 computere și 20 de profesori instruiți pentru fiecare etapă.
Selectarea instituțiilor de învățământ și a cadrelor didactice beneficiare se face de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, conform unor criterii strict stabilite.
”Acest memorandum este un ajutor inestimabil din două considerente: în primul rând, pentru că educația digitală reprezintă una dintre prioritățile MECC, iar în al doilea rând – Coreea este unul dintre înaintașii dezvoltării tehnologiilor informaționale în întreaga lume, prin urmare, suportul și colaborarea anume cu Republica Coreea ne dă un plus de avantaj”, a declarat ministrul Monica Babuc.
La 21 septembrie 2015 a mai fost semnat un Memorandum similar între Ministerul Educației și Oficiul Special Guvernamental pentru Educație al Provinciei Jeju din Republica Coreea, pe un termen de trei ani (2015-2017), care a presupus donarea a 450 de computere pentru școlile din Republica Moldova și organizarea cursurilor de formare în domeniul TIC în Coreea pentru 60 de profesori de informatică.
Ultima tranșă (2017) de computere urmează să fie realizată în prima săptămână a lunii aprilie a anului curent.
Până în prezent, 24 de instituții de învățământ general au fost dotate cu computere oferite de către partenerii coreeni, numărul lor variind de la 5 la 15 bucăți, în dependență de numărul total de elevi din instituție.