Un ex-consilier prezidenţial îşi pregăteşte un partid

După cum a promis în cadrul emisiunii „În profunzime” de la PRO TV Chişinău, Sergiu Mocanu – ex-membru marcant al partidului lui Roşca, ex-membru marcant al partidului lui Snegur şi, mai recent, ex-consilier al preşedintelui Voronin – a susţinut o conferinţă de presă pentru a-şi face publică „Strategia pentru Republica Moldova”.

De fapt, ieri Mocanu a repetat ceea ce a vociferat luni – că nu reîntregirea ţării, ci integrarea europeană este prioritatea R. Moldova. „Prin schimbarea modului de gestionare a crizei transnistrene avem în vedere instituirea, de-a lungul malului drept al Nistrului, pe segmentul transnistrean, a unui hotar cu toate atribuţiile de rigoare”, subliniază Mocanu. Ca şi la PRO TV, el a evitat să răspundă la întrebările directe şi concrete, eschivându-se prin glume mai mult sau mai puţin reuşite. Aşa cum dl Mocanu e cunoscut ca unul dintre cei mai iscusiţi bancagii de pe la noi, la un moment dat, părea că însăşi conferinţa de presă s-a transformat într-un banc…

Singura declaraţie nouă pe care a făcut-o fostul consilier al lui Voronin a fost aceea că ar vorbi în numele unui grup de iniţiativă, numit Acţiunea Populară şi care, într-o jumătate de an, va deveni formaţiune politică. N-a vrut însă să dezvăluie niciun nume de aliat sau viitor coleg de partid. Astfel încât, deocamdată, „proiectul Mocanu” rămâne un mister. // Timpul

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.