Am vizionat reportajul cu așa-numiții revoluționati din poarta lui Plahotniuc și mi s-a făcut scârbă pe suflet. Nu știu cum e în cazul aștora, dar pentru mine revoluția nu are nimic în comun cu comportamentul, valorile și atitudinile de gopnik sau pușcăriaș de drept comun. De multe ori în timpul vizionării mi-am amintit de violențele de la Bălți, nu-i exclus să fi participat și aici unele personaje de acolo care l-au snopit în bătaie pe un cetățean doar pentru că vorbea românește și au bombardat cu pietre întreaga manifestație.
Ei bine, decât așa revoluție, cu astfel de personaje, mai bine deloc. Îmi par mult mai periculoși decât Plahotniuc. Mi-a amintit practic de lumea rusă, care degenerează pe zi ce trece, cu pravoslavnicia ei, cu gopnicii ei, cu putinismul ei infect, adică sinteza oribilului și scârboșeniei din tot spațiul postsovietic. E un Donbas în miniatură. Și asta îmi displace foarte tare, mai mult chiar decât actuală guvernare. Părerea mea subiectivă.