Şase personalități notorii ai țării noastre, savanții – Ion Bostan, Mihai Cimpoi, Eugen Doga, Teodor Furdui, Valeriu Rudic şi Aurelian Dănilă- au devenit membrii de onoare ai Academiei Europene de Științe și Arte – Academia Scientiarum Et Artium Europaea.
Cei şase candidați au fost acceptaţi la propunerea academicianului Gheorghe Duca, președintele AȘM, până acum singurul membru originar din Republica Moldova al forului european.
Cei şase savanţi din Republica Moldova„s-au remarcat prin excelență științifică și dedicație, promovarea valorilor și standardelor spațiului european, precum și prin consolidarea rolului determinant al științei și artei în țară și în spațiul european”.
Ceremonia de înmânare a însemnelor de membru de onoare al Academiei Europene de Științe și Arte, pentru savanții din Republica Moldova va avea loc în martie 2015, la sediul Academiei din Salzburg, Austria.
Academia Europeană pentru Ştiinţe şi Arte este cel mai înalt for științific european, fondată la Salzburg, Austria în 1990. Forul academic numără 1500 de personalități, în cadrul a șapte secții: Științe Umaniste; Medicină; Artă; Științe Naturale; Științe Sociale, Economice și Juridice; Științe Tehnice și ale Dezvoltării; și Religiile Lumii.
Din corpul academic al Academiei Europene de Științe și Arte fac parte 29 de laureați ai Premiului Nobel.