Interpreta Dianna Rotaru a mărturisit pentru JURNAL că de Revelion s-a bucurat doar de surprize plăcute din partea celor apropiaţi. Moş Crăciun i-a adus acasă pe verişorii săi din Italia, pe care interpreta nu i-a văzut de mai mulţi ani. „Sărbătorile le-am petrecut cu familia şi rudele, atmosfera a fost caldă, cu aromă italienească, cu vin moldovenesc şi cu bucate alese”, ne spune Dianna. Cântăreaţa a primit în dar o ladă cu portocale şi ciocolate aduse din Roma. De Anul Nou, interpreta a îndrăznit să-şi facă singură cadouri. Printre acestea se numără şi şedinţa foto, pe care o aştepta cu nerăbdare. „De mult timp îmi programasem să-mi fac poze noi. Mă bucur mult că în sfârşit mi-am împlinit dorinţa. Şedinţa foto a fost realizată de către R. Ribalov, E. Reabenki, E. Oprea şi Polina Niculcea. Am fost fotomodel pentru o zi în stil disco, romantic, clasic şi retro. Din aceste poze urmează să-mi aleg chipul potrivit pentru afişe şi calendare”, zice Dianna Rotaru.
Printre mulţimea de cadouri se mai numără şi noua sa piesă, „I’m missing you”, melodie cu care a reuşit să se claseze în lista celor 20 de participanţi la preselecţia Eurovision 2009. În anul Bivolului, cântăreaţa şi-a propus să obţină cât mai multe succese, dar în special să-şi lanseze albumul său de debut “Sunt Dianna ta”.
Dianna Rotaru, fotomodel pentru o zi
Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.