UE va oferi Moldovei cinci milioane de euro pentru dezvoltarea regională

Uniunea Europeană va aloca 5 milioane de euro pentru susţinerea dezvoltării regionale în Republica Moldova. În acest sens a fost semnat un acord delegat dintre UE şi Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ).

Fondurile sunt acordate pentru sprijinirea activităţilor proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova”, care este în derulare din 2010. Perioada de implementare a co-finanţării oferite de UE e de 26 luni.

Beneficiarul proiectului este Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, precum şi Consiliile şi Agenţiile de Dezvoltare Regională. Scopul iniţiativei este de a sprijini Republica Moldova în promovarea coeziunii sale economice, sociale şi teritoriale, cu accent pe dezvoltarea de politici, cadrul legal, instituţional şi de dezvoltare pentru o politică de dezvoltare eficientă pentru regiunile Moldovei.

Astfel, urmează a fi elaborate planuri sectoriale regionale pe patru domenii: apă şi canalizare, managementul deşeurilor solide, eficienţa energetică a clădirilor publice, drumuri locale şi regionale.

Prin aceste fluxuri de proiecte, se răspunde la necesitatea stringentă de a prezenta potenţialilor investitori concepte de proiecte viabile.

Proiectul „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova” susţine administraţiile publice locale la extinderea şi modernizarea serviciilor publice locale pe sectoarele: aprovizionarea cu apă şi canalizare, gestionarea deşeurilor solide şi eficienţa energetică a edificiilor publice. Totodată, proiectul acordă asistenţă la programarea şi planificarea regională. Suportul oferit este acordat prin intermediul Agenţiilor de Dezvoltare Regională.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare