UE va oferi Moldovei cinci milioane de euro pentru dezvoltarea regională Uniunea Europeană va aloca 5 milioane de euro pentru susţinerea dezvoltării regionale în Republica Moldova. În acest sens a fost semnat un acord delegat dintre Uniunea Europeană şi Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ).
Parlamentul European va susţine Moldova în procesul de integrare europeană şi liberalizarea regimului de vize Premierul Iurie Leancă şi-a început vizita de lucru la Strasbourg cu o întrevedere cu europarlamentarul Graham Watson, Raportor Permanent al Parlamentului European pentru Republica Moldova. Cei doi au vorbit despre progresele Moldovei în realizarea reformelor de pe agenda europeană, precum şi aspecte ce vizează relaţiile cu UE şi perspectivele de integrare europeană a ţării noastre.
Despre viitor, la o acţiune de amploare organizată de Coaliţia de la Guvernare Duminică, trei noiembrie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale de la Chişinău, va avea loc o acţiune de amploare, organizată de cele trei componente ale Coaliţiei Pro-europene. Despre acest lucru au vorbit preşedintele PLDM, Vlad Filat, şi liderul PD, Marian Lupu, în cadrul unei emisiuni de la Publika TV.
Natalia Gherman, la Digi 24: Republica Moldova va rezista presiunilor Moscovei/ VIDEO Republica Moldova este hotărâtă să reziste presiunilor Moscovei de a nu semna un acord de liber-schimb cu Uniunea Europeană, indiferent de consecinţe. Într-un interviu pentru Digi24, șefa diplomației de la Chișinău a spus că Republica Moldova nu va renunţa la aspiraţiile europene, indiferent de consecinţe.
Scopul comuniştilor e de a distruge viitorul european al Republicii Moldova, declarație „Scopul real al comuniştilor este acela de a pune mâna pe putere şi a opri țara din drumul său european, a rupe țara de sprijinul pe care îl avem din partea partenerilor străini şi a ne reîntoarcere în izolare, aşa cum am fost până în anul 2009”.
ACT Festival – Common Culture a adunat peste 2.000 de oameni la Castel Mimi. Colectivul de artiști vizuali CAPS câștigă competiția de video mapping
Opinie: UTA Găgăuzia și localizarea Agendei „Femeile, Pacea și Securitatea” – între reziliență comunitară, vulnerabilități regionale și securitate incluzivă
Peste 10 000 de alergători din 59 de țări și două zile în care Chișinăul a ales să alerge la maib | Mastercard Chisinau Marathon
19 milioane de lei pentru dezvoltare locală: obligațiunile municipale Ungheni și Leova au fost subscrise integral
Victoriabank investește în excelență: APEX Maths aduce la Chișinău cercetători de talie mondială pentru tinerii pasionați de matematică
Patru afaceri din sudul Moldovei au implementat soluții digitale prin programul Business Digital Start