Scade încrederea consumatorilor în economia Europei

De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Indicii consumatorilor, precum și cel al afacerilor, în economia zonei euro, în luna octombrie a acestui an, a suferit modificări regresive, în valoare de circa 0,2 puncte procentuale, comparativ cu situația din luna septembrie a aceluiaș an, ajungând în acest fel, la valoarea de 94,8 de la 95 puncte.

În așa fel, se face că datele prezentate, au fost mai înbucurătoare decât așteptările. Analiștii care s-au expus pe marginea acestui subiect, considerau că indicele cercetat mai sus ar fi putut să scadă până la valoarea de 93,8 puncte.

Indicele general al Uniunii Europene, elaborat pe baza punctelor de vedere ale tuturor rezidenţilor din UE, de asemenea, a scăzut – cu 0,1 puncte faţă de nivelul din septembrie, stabilizându-se la nivelul de 93.8 puncte.

Dintre ţările UE, cea mai mare scădere a indicelui de încredere în economie în luna octombrie, comparativ cu luna septembrie, a fost observată în Germania (-0,8 puncte), Ţările de Jos şi în Polonia, cu câte 0,6 puncte.

Experţii Comisiei Europene au observat că, în octombrie, încrederea în industrie, a scăzut cu 0,7 puncte pentru zona euro şi cu 1,1 puncte pentru Uniunea Europeană în ansamblu. În sectorul serviciilor financiare, indicator care nu este inclus în indicele ESI, încrederea a scăzut cu 12,5 puncte în zona euro şi cu 8,4 puncte în UE.

ESI este organului executiv al UE, dedicat estimărilor indicelui de încredere a consumatorilor şi antreprenorilor din economia Uniunii Europene. Acesta este calculat pe baza a cinci indicatori, necesari determinării nivelului de încreder a agenţilor economici: industria (40%), servicii (30%), construcţii (5%), comerţul cu amănuntul (5%) şi încrederii consumatorilor (20%).
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare