Conturi de milioane de dolari ale liderilor arabi puse în lumină în Elveția

Elveţia spune că a dat de urma unor conturi în care mai mulţi dictatori nord-africani ar avea sute de milioane de dolari, obţinuţi probabil pe căi ilegale. Un purtător de cuvânt al ministerului de externe de la Berna a spus că liderul libian Muammar Gaddafi ar avea în bănci elveţiene peste 400 de milioane de dolari, fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak cam tot atât, iar fostul preşedinte tunisian Zine al-Abidine Ben Ali – 60 de milioane de dolari. Oficialul guvernamental a refuzat să numească băncile care ar găzdui aceste conturi.

El a precizat că atât Egiptul cât şi Tunisia, unde revoltele populare au dus la schimbări de regim, sunt în contact cu autorităţile elveţiene, încercând să recupereze banii depuşi de foştii lor preşedinţi.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare