De Daniela Caraiman/ Chişinău / Moldova.ORG/ — În primul rând ce este somnul? Somnul nu este altceva decât o stare fiziologică periodică de repaus a ființelor, acesta fiind necesar pentru redresarea forțelor și relaxare musculară.
Ai nevoie de somn pentru a avea un organism sănătos, o minte limpede și un tonus bun chiar și pentru reenergizarea organismul și reglarea metabolismului.
Chiar dacă orele de somn diferă de la o vârstă la alta, potrivit specialiștilor americani sunt necesare de la șase până la nouă ore de somn, iar această durată a somnului fiind asociată cu calitatea ridicată a vieții și scăderea depresiilor.
În cazul în care ai probleme cu somnul citește următoarele sfaturi și încearcă să le respecți, iar rezultatele nu vor întârzia să apară.
Sfatul numărul unul constă în consumul zilnic de ceai calmant care îți va pregăti psihicul pentru un somn bun.
Cel de-al doilea sfat este să faci activitate fizică înainte de somn pentru că astfel te vei simți mult mai bine.
Dacă observi că ai mușchi încordați atunci este binevenită o baie fierbinte care va pregăti corpul pentru un somn liniștit.
Trebuie să fixați un anumit orar de somn și să mergeți la culcare la aceeași oră în fiecare seară.
Încercați să mâncați cît mai puțin seara pentru că cina ar trebui să fie una dintre cele mai ușoare mese pe care o serviți.
Și cel mai important e că cercetătorii italieni de la Universitatea din Milano au descoperit că strugurii roșii au concentrații crescute de melatonină.
Melatonina este un hormon produs de hipofiză ce intervine în reglarea ritmului circadian, fiind secretat în special noaptea, determinând astfel un somn odihnitor.
Chiar dacă tulburările de somn sunt apreciate ca o epidemie globală ce amenință sănătatea și calitatea vieții a 45% din populaţia lumii, eu vă îndemn să urmați aceste sfaturi și să știți că doar dormind bine, poți crește sănătos.