Probabilitatea producerii unui cutremur în Moldova

Chișinău / Moldova.ORG/ — În legătură cu dezastrele produse în Japonia în ultima săptămână, oamenii au început să fie extrem de preocupați de posibilitatea producerii unui cataclism și la noi în țară.

Şeful Centrului de Seismologie Experimentală al Institutului de Geologie şi Seismologie al Academiei de Ştiinte a Moldovei (AȘM), Ion Ilieș, a declarat că probabilitatea ca în Republica Moldova să se producă un cutremur este mică, mai ales dacă se face legătura cu cutremurul din Japonia, care nu poate influența regiunile seismice din Vrancea, Dobrogea sau Marea Neagră, în apropierea cărora se află Moldova.

Cercetările Institutului de Geologie și Seismologie al AȘM au demonstrat că potențialul maxim al unui cutremur care s-ar produce în RM este de 7,8 grade pe scara Richter. Cutremurele de înaltă magnitudine care s-au produs în această regiune în secolele trecute nu au atins acest nivel, astfel încât cel din 1802 a avut 7,5 grade, cel din 1940 – 7,2 și cel din 1986 – 7,0 grade pe scara Richter.

Domnul Ion Ilieș a mai spus că în caz de producere a unui cutremur, nici o instituție de seismologie din lume nu este capabilă să sesizeze din timp populația. „Avertizarea se face doar în timp real și se bazează pe sosirea primei unde în zona epicentrală și până la sosirea celei de-a doua unde în zona locală, iar intervalul dintre acestea durează aproximativ 37 de secunde.”
Fiind întrebat care sunt regiunile cu cel mai mare factor de risc, domnul Ion Ilieș a spus că “o bună parte a teritoriului țării este supus riscului, cel mai înalt potențial, însă, îl are zona sud-vestică, unde magnitudinea cutremurului poate atinge în jur de 8 grade pe scara de 12 grade MSK, în zona centrală – cca 7 grade, iar în zona de nord și nord-est se pot înregistra cca 6 grade.”

În orice caz, Republica Moldova nu este pregătită pentru un cutremur de o magnitudine înaltă – multe clădiri sunt vechi, cele construite înainte de 1960 fiind cu cel mai înalt factor de risc, mulți locatari au intervenit în structura de rezistență a blocurilor locative prin schimbările interioare, iar autoritățile nu iau măsuri pentru evaluarea rezistenței imobilelor la cutremure.
Institutul de Geologie și Seismologie recomandă evaluarea patrimoniului locativ de către autorități, dar și lucrări de consolidare a construcțiilor.

Totuși, în cazul unui cutremur, trebuie să fim pregătiți cu toții, în special locatarii blocurilor de locuit mai vechi a căror rezistență a slăbit în timpul cutremurelor anterioare. Şeful Centrului de Seismologie Experimentală al Institutului de Geologie şi Seismologie al AȘM, Ion Ilieș, recomandă ancorarea mobilierului de perete, plasarea obiectelor grele pe rafturile inferioare ale mobilierului, iar în caz de producere a cutremurului – deconectarea apei și a gazului, aprovizionarea cu produse alimentare și apă potabilă, este recomandat să avem alături un radiou și chiar un fluier pentru semnalizare.
Locatarilor de la etajele superioare ale clădirilor le este interzisă utilizarea liftului, sau încercarea de a coborî pe scări, care sunt cel mai slab element al unei construcții. Este necesară adăpostirea în colțul ușii sau sub masă, neapărat în partea opusă a ferestrei, care prezintă un loc riscant.

Teama că și Moldova s-ar confrunta cu un cataclism de proporțiile celui din Japonia este neîntemeiată, însă trebuie să fim pregătiți de orice, pentru că un cutremur de o magnitudine înaltă ar provoca daune considerabile țării.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.