Din 14 martie vom perfecta paşapoartele mai ieftin

De Rodica Ninicu/ Chişinău / Moldova.ORG/ — O declaraţie în acest sens a fost făcută ieri, 9 martie, de către Preşedintele Interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, în urma şedinţei convocate cu şefii Agenţiilor de Stat care se subordonează Parlamentului.

Astfel, va fi redus de două ori preţul pentru perfectarea şi eliberarea paşaportului în regim de urgenţă (6 ore) de la 2980 de lei la 1420 de lei (reducere cu 53%).

Perfectarea în 24 de ore va costa 1260 de lei în schimbul a 2130 de lei (reducere cu 40%).

Proporţional vor fi coborâte şi preţurile pentru perfectarea paşapoartelor în termen de 5, 10 şi 15 zile calendaristice.

Preţul pentru perfectarea paşapoartelor în termen de o lună va fi redus cu 90 de lei.

Amintim că de la 1 ianuarie 2011 se perfectează doar paşapoarte biometrice, aceasta este o cerinţă a Uniunii Europene pentru perfectarea vizelor.

Până acum au fost depuse 33620 de cereri, fiind eliberate 25851de paşapoarte.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.