Mihai Ghimpu a făcut o vizită artiştilor Valentina Rusu-Ciobanu, Glebus şi Lică Sainciuc

De Cătălina Gromov

Chișinău (Moldova.ORG) — Vizita efectuată de președintele interimar a fost la invitația plasticianilor. Mihai Ghimpu a văzut cele trei ateliere ale artiştilor plastici, amplasate într-o casă veche, de la 1913, moştenită de la părinţi. A admirat lucrările şi fotografiile de familie, obiectele cu valoare istorică şi emoţională rămase moştenire. Glebus Sainciuc i-a prezentat preşedintelui colecţia de măşti realizată pe parcursul timpului.
Maestrul Glebus Sainciuc a subliniat că artiştii plastici trebuie să fie susţinuţi şi apreciaţi de autorităţi, să le fie oferite condiţii pentru a crea. Totodată, maestrul a subliniat că şi-a dorit foarte mult ca preşedintele Mihai Ghimpu să poată admira colecţia de măşti, făcând şi câte o prezentare pentru fiecare lucrare.

Săptămîna aceasta, pictoriţa Valentina Rusu-Ciobanu, își va sărbători ziua de naștere. Cu această ocazie, președintele a urat un sincer La Mulți Ani și cuvinte armonioase, deasemenea și-a amintit de un tablou a fratelui său, Simion Ghimpu, pictat artistă.

Conform tradiţiei, orice persoană care păşeşte pragul atelierului de creaţie a maestrului Glebus Sainciuc, trebuie să picteze o vacă. După mai multe solicitări, Mihai Ghimpu a acceptat, într-un final, să deseneze o vacă, numindu-şi pictura „Vaca secolului XXI”.

Președintele interimar a primit în calitate de cadouri de la cei trei artişti plastici mai multe cărţi ce conţin lucrările Valentinei Rusu-Ciobanu, a lui Glebus şi Lică Sainciuc, inclusiv arhicunoscuta „Albinuţa”, volumele „Colina antenelor de bruiaj”, „Nani-nani”, albumul de picturi semnate de Valentina Rusu-Ciobanu şi apărut în colecţia „Maeştrii basarabeni din secolul XX”.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.