Ghimpu pus pe șotii la disotecă

 

De Cătălina Gromov

Chișinău ( Moldova.ORG) — Președintele Interimar, Mihai Ghimpu a demonstrat aseară că știe și să se distreze nu doar să conducă țara. Oficialul a participat la o petrecere, într-un club de noapte. Petrecerea a fost organizată de tinerii simpatizanți ai Partidului Liberal. Toată presa din Republică a relatat astăzi despre cum strângea în brațe președintele fetele tinere și ce mișcări nostime și fierbinți în ritmuri disco și hip-hop efectua.

Mihai Ghimpu a menționat că aceasta este prima dată cînd a dansat de când este în funcţia de preşedinte interimar, relatează Pro Tv Chișinău. „Viaţa este viaţă. Trebuie să dansezi şi să te distrezi. Este important să nu te ei cu dansul şi să uiţi să te duci acasă”, a subliniat oficialul.

Întrebat de jurnaliști dacă o să mai treacă prin cluburi de noapte şi dacă nu este soţia geloasă, preşedintele interimar a spus: „De ce să fie geloasă, eu doar merg acum spre casă. O să mai vin. Puterile tot mă ţin, pentru că avem încă mult înainte de muncit”, susţine preşedintele.

Totuși Jurnal.md relatează că Mihai Ghimpu iubește și horele și aceasta n-ar fi prima dată cînd se distrează de cînd este în această funcție. De cînd au început campaniile electorale, cînd s-a lansat oficial la Soroca pentru alegerile parlamentare din 28 noiembrie curent, şeful statului a intrat într-o horă încinsă la poalele cetăţii Soroca. Ghimpu, după discursurile oficiale îndemna lumea să intre în dans.

Se pare că campaniile electorale reprezintă motiv de distracție, dar nu de muncă asiduă și convingătoare
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.