Papa Benedict al XVI-lea şi-a început vizita în Marea Britanie

Papa Benedict al XVI-lea a sosit joi la Edinburgh, unde îşi va începe vizita de stat de patru zile în Marea Britanie.

Avionul cu care a călătorit suveranul pontif a aterizat puţin după ora 09.20 GMT pe aeroportul scoţian din Edinburgh.

O gardă de onoare formată din 30 de soldaţi ai regimentului regal scoţian şi prinţul Philip, duce de Edinburgh, l-au aşteptat pe papă pe pista aeroportului, un fapt suficient de neobişnuit pentru a merita subliniat, potrivit relatării BBC. Benedict al XVI-lea urmează să se deplaseze imediat la castelul Holyroodhouse, unde va avea o audienţă cu regina Elisabeta a II-a, şeful Bisericii Anglicane.

Primul eveniment public este prevăzut la ora 17.00, când se va oficia prima slujbă în aer liber, în oraşul scoţian Glasgow

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.