Festivalul “Flow” la Chișinău

De Catalina Gromov

În perioada 16-18 septembrie se dă startul festivalului "Flow". Ideea principală a proiectului ține de deschiderea unor noi căi de comunicare care vor duce la crearea unei rețele dintre artiști și oameni de cultură care să contribuie la apropierea țarilor de pe Dunăre. La festival vor participa persoane din Austria, Croația, Serbia, Ungaria, Slovacia, Ukraina,Bosnia și Herțegovina, România, Slovacia și Moldova. Discuțiile și proiectele comunității "flow" se concentrează pe cuvintele: libertate, deschidere și fragilitate. Se vor desfășura dezbateri și temele de discuție vor fi dezvoltate la nivel local, regional și european.

Comunitatea Flow își dorește ca discuțiile să aibă loc la Uniunea Scriitorilor din Moldova, Teatrul de Vară și la lacul Valea Morilor. Au ales aceste locații pentru că Chișinăul trebuie văzut așa cu este.
Potrivit lor, terasa din curtea interioară a Uniunii Scriitorilor este astăzi unul din puţinele spaţii de manifestare artistică alternativă din Chişinău, Lacul Valea Morilor deoarece în mijlocul său stă o groapă de 34 de hectare, înconjurată de terase şi spații de divertisment și Teatrul de vară deoarece acolo a pornit în 1987 mişcarea de eliberare naţională din RSS Moldovenească şi începînd din 1988, se ţineau şedinţele Cenaclul Alexei Mateevici.

Pe tot parcursul festivalului se vor ține discuții ce țin de identitățile fragile, probleme ce țin de integrare și excludere, de identitate culturală și colectivă; responsabilitatea socială în perioadă de criză; rețelele de infrastructură între deschidere și control; de comportamentul ecologic la nivel local, regional și european; conceptul de piață liberă, libertate, inițiativă și solidaritate etc.

La festivalul Flow intrarea este liberă.
Festivalul “flow” porneşte de la ideea deschiderii unor noi căi de comunicare ducînd la crearea unei reţele între artişti şi oameni de ştiinţă care să contribuie la apropierea ţărilor de pe Dunăre: Austria, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Moldova, România, Serbia, Slovacia, Ucraina şi Ungaria. Începând cu 2008, intenţia este ca „flow” să fie organizat, cu impact local, în diferite oraşe din regiunea dunăreană.

La prima ediţie a festivalului (Novi Sad, 2008) au luat parte în jur de 80 de participanţi din cele mai diferite domenii. Misiunea centrală a evenimentului a fost să intermedieze comunicarea dintre artişti şi oameni de ştiinţă provenind din diferite culturi şi, astfel, să ducă la stabilirea de contacte şi formarea de noi modalităţi de gândire creativă.
„Flow” susţine construirea unor legături de lungă durată între persoane din diferite domenii preocupate de artă şi ştiinţă, a unor parteneriate bazate pe cooperare internaţională.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.