Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, Preşedinte al Parlamentului, a înmînat, astăzi, distincţii de stat unui grup de 15 ziarişti şi manageri de companii media.
Distincţiile au fost conferite în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în afirmarea libertăţii de exprimare, pentru contribuţie substanţială la procesul de renaştere naţională şi la promovarea democraţiei şi a valorilor general umane, transmite MOLDPRES.
Mihai Ghimpu a menţionat, în timpul ceremoniei, că presa întotdeauna a fost în opoziţie cu puterea pentru că, dacă există o presă independentă, există într-adevăr o putere a poporului, subliniind că în viaţă sînt mulţi oameni care au cunoştinţe, au valori, dar nu întotdeauna au curajul şi caracterul pentru a lupta pentru aceste valori.
"Dumneavoastră sînteţi acei care, în anii grei de cumpănă pentru republică, aţi stat permanent la straja libertăţii, a democraţiei, a drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului, şi, datorită cărora, în mare măsură, Republica Moldova are în prezent o guvernare democratică", a specificat Ghimpu.
Jurnalista Corina Fusu, căreia i-a fost înmînat "Ordinul Republicii", a accentuat că în calitate de preşedinte al Comisiei parlamentare cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, va opta pentru o presă liberă, adoptarea unui cadru legal care va proteja libertatea de exprimare şi va pedepsi cenzura atunci cînd unele organe mass-media vor încerca să o aplice.
În opinia lui Valeriu Saharneanu, preşedinte al Uniunii Jurnaliştilor din Republica Moldova, căruia i-a fost înmînat, la fel, "Ordinul Republicii", ziariştii decoraţi reprezintă nume de referinţă şi nimeni nu poate contesta acest lucru. El a spus că "aceste decoraţii le apreciem ca munca noastră civică pe tărîmul jurnalistic, informînd cetăţenii în spiritul libertăţii şi al democraţiei".
Cu aceeaşi distincţie a fost decorat şi Constantin Tănase, director al cotidianului "Timpul", care a constatat că aceasta este o apreciere a eforturilor breslei, dar şi a întregii intelectualităţi, din ultimii ani, pentru a aduce Basarabia în albia normalităţii.
Noii deţinători ai "Ordinului Republicii", în total 12 persoane, sînt: Petru Bogatu, editorialist la ziarul "Jurnal de Chişinău", Lorena Bogza, realizatoare a emisiunii "În PROfunzime" la postul de televiziune PRO TV Chişinău, Vasile Botnaru, director al Biroului de la Chişinău al postului de radio "Europa Liberă", Valeriu Butnaru, preşedinte al "Jurnal Trust Media", Dumitru Ciubaşenco, redactor-şef al ziarului "Panorama", Corina Fusu, preşedintă a Comisiei cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media a Parlamentului, Anatolie Golea, director general al "Analitic Media grup" – TV7, Aneta Grosu, redactor-şef al săptămînalului independent de investigaţii "Ziarul de Gardă", Valeriu Saharneanu, preşedinte al Uniunii Jurnaliştilor din Republica Moldova, Constantin Tănase, director al cotidianului naţional independent "Timpul", Valentina Ursu, reporter la Biroul de la Chişinău al postului de radio "Europa Liberă", Elena Zamura, redactor-şef al ziarului "Alianţa "Moldova Noastră".
Alte 3 persoane au fost distinse cu "Ordinul de Onoare", notează MOLDPRES.