Acesta este sensul unui proiect de hotărâre de guvern care, deocamdată, e ţinut în secret
Incompetenţa actualului guvern va fi plătită scump de către moldoveni. Dacă comuniştii câştigă alegerile, frontierele RM vor fi închise şi niciun cetăţean simplu nu va mai putea pleca la munci peste hotare – astfel a caracterizat un expert în domeniu un nou proiect de hotărâre a Guvernului RM care, deocamdată, nu e dat publicităţii.
Potrivit unor surse de la guvern, recent, la insistenţa lui V. Voronin, a fost elaborat un proiect de hotărâre de guvern prin care cetăţenilor RM li se va interzice, pentru o perioadă de doi ani, să părăsească ţara şi să meargă la lucru peste hotare. Executivul motivează această decizie prin faptul că în toamnă Bugetul nu va mai putea asigura plata pensiilor, salariilor şi burselor, iar plecarea în masă a moldovenilor peste hotare va afecta şi mai mult veniturile la Buget. Chiar şi dintr-un salariu mizer, ne-a declarat expertul care a solicitat anonimatul, ceva se duce la Buget, iar dacă omul pleacă peste hotare, nu poţi lua de la el niciun bănuţ.
Guvernul nu va risca să adopte această hotărâre până la alegeri, ca să nu provoace nemulţumirea populaţiei. Dar, dacă PCRM câştigă alegerile din 29 iulie, nimic nu-l va împiedica să pună în aplicare respectiva hotărâre. Astfel, victoria comuniştilor în scrutinul repetat din 29 iulie înseamnă încercuirea RM cu un zid berlinez şi transformarea cetăţenilor ei în ostaticii unui regim inuman şi totalitar, a concluzionat expertul citat.