La 1 ianuarie, populaţia Republicii Moldova, calculată pe baza datelor privind natalitatea şi mortalitatea, constituia 3,572 mln. locuitori (fără Transnistria), cu aproape 13 mii mai puţini decît în urmă cu un an.
Agenţia INFOTAG transmite cu referire la surse din Biroul Naţional de Statistică că descreşterea populaţiei este determinată de indicatorii demografici negativi şi de migraţiunea peste hotare.
Cei mai mulţi locuitori sînt în mediul rural, 2,1 mln. Cel mai mare număr al populaţiei se atestă în raioanele Orhei – 125,9 mii locuitori (-1,4 mii), Cahul – 123,8 mii (-0,3 mii.), Hînceşti – 123,5 mii, iar cel mai mic – la Basarabeasca – 29,4 mii. Chişinăul are 785,1 mii de locuitori (+4,8 mii), Bălţul – 148,1 mii (+1 mii).
În perioada ianuarie-septembrie 2007, mortalitatea generală a populaţiei în R.Moldova era de 31,61 mii personae, mai mare cu 3,2 mii decît natalitatea.
INFOTAG precizează: Potrivit datelor recensămîntului populaţiei din anul 2004, R.Moldova avea 3,388 mln. de locuitori. În anul 1989, conform recensămîntului unional al populaţiei, RSSM avea 4,3 mln. de locuitori, inclusiv 700 mii – pe malul stîng al Nistrului.
// Infotag