In acest an, populatia R.Moldova se poate bucura din plin de vacanta de iarna. 10 zile se vor odihni, sarbatorind Revelionul si Craciunul pe stil vechi. Dar se pare, ca nu toti se vor bucura de vacanta. Cel putin primarul capitalei dar si mai multi consilieri municipali sustin ca se vor odihni muncind.
Nu cred ca voi merge la odihna. Voi sta acasa, sua chiar la birou.Nu mi-am facut planuri de odihna. S-ar putea sa nu am timp pentru asta, spune primarul capitalei, Dorin Chirtoaca.
Si mai multi consilieri municipali, au spus ca la acest sfarsit de an, isi vor petrece timpul liber, tot prin birouri.
Alexandru Tanase, consilier municipal al Partidului Liberal Democrat – Nu plec nicaieri. Am o agenda foarte incarcata. De obicei de sarbatori stau acasa impreuna cu familia.Nu sunt pasionat de munte. Daca imi aduc bine aminte, ultima data am fost la munte in anul 2001. In sezonul estival mai mergem la mare sau munte dar iarna prefer sa stau acasa. Imi este frica sa circul iarna pe drumurile noastre. De Revelion, merg la prieteni in vizita.
Presedintele Partidului Social Democrat, consilierul municipal Eduard Musuc va avea un program special in vacanta si iata de ce. Recent, am fuzionat cu Partidul Democratiei Sociale si trebuie sa mergem sa inregistram formatiunea la Ministerul Justitiei. Nu voi pleca din tara, ci voi merge la tara, la bunici.
Responsabilitatile pe care le are in calitate de consilier, nu-i permit in acest an sa mearga sa se odihneasca in vacanta de iarna, ne spune Corina Fusu de la Partidul Liberal– Nu merg nici la munte, nici la odihna nicaieri, desi o sa avem 10 zile de vacanta. Munca in Consiliul Municipal imi ia mult timp si daca merg in vacanta va trebui sa recuperez munca care mi-a ramas restanta. In al doilea rand, salariatii in R.Moldova rar cand isi pot permite sa mearga in vacanta de doua ori pe an. Din aceste doua considerente voi ramane in Chisinau si sper sa ma simt bine.
Consilierul independent, Mihai Severovan isi va petrece la fel vacanta in R.Moldova.Si la noi avem locuri frumoase pe care le poti admira. Avem prieteni, rude si impreuna ne vom petrece timpul.
Si cel mai tanar consilier municipal, care are doar 20 de ani si este din partea Partidului Liberal, va lucra mai toata vacanta dar… nu in Consiliul Municipal. Interpreta Doina Sulac va lasa deoparte problemele chisinauienilor si va munci asupra unui album de muzica populara pe care urmeaza sa-l lanseze. De sarbatori mai spera sa aiba timp pentru odihna. As vrea sa ma odihnesc dar este imposbil. Artistii de obicei noaptea muncesc si ziua dorm. Eu insa trebuie sa mai vin si la sedintele Consiliului Municipal. In seara de Revelion am un program special. Voi merge sa cant in Romania. Sper sa apuc muntele macar pe vreo doua ore.
Problemele pe care le avem aici in Consiliul Municipal, ma tin acasa.O zi – doua sper sa ma odihnesc in rest la serviciu, spune Mihai Ghimpu, presedintele Consiliului Municipal Chisinau. Imi place sa merg la munte sa schiez. Sunt un om care prefera sportul. Vara joc tenis iar iarna mi-ar placea sa merg la schi, dar din pacate in acest an nu merg nicaieri.
Dupa cum am aflat, si pretorii sectoarelor capitalei, nu vor avea parte de odihna bine meritata. Iata ce ne-a spus Vladimir Sarban, pretorul sectorului Centru .Nu este corect, dar voi fi practic in fiecare zi aici, poate cu exceptia zilei de 1 ianuarie. Voi lucra pentra ca sunt un sir de probleme, si o gospodarie atat de complexa cum este un sector al municipiului Chisinau nu poate sa ramana fara conducere atatea zile. De asemenea, trebuie sa ma pregatesc si pentru dezbaterile judiciare in dosarul care ma priveste.
Desi le-ar placea sa mearga la munte in Romania, consilierii spun ca nu o pot face din cauza vizelor, care se obtin destul de greu. Consilierul municipal din partea Partidului Umanist, Ghenadie Oniscenko:Imi place sa ma odihnesc la munte, sa schiez. Mergeam inainte in Romania dar deja de doi ani avem probleme cu vizele romanesti si ramanem la Chisinau. Inca nu stiu exact unde ne odihnim dar vom merge cu siguranta undeva.
Si Oleg Cernei, de la Alianta „Moldova Noastra” prefera sa mearga in munti in Romania. Dar, in acest an se va odihni in Moldova. De sarbatori o sa fiu in oras. In anii precedenti plecam in Romania la munte, la Sinaia sau Brasov. Dar exista probleme cu obtinerea vizelor romanesti. Sarbatorim Revelionul in sanul familiei dar la Craciunul pe stil vechi, mergem la parinti la tara unde se mai simt tradtiiile si obiceiurile.
Dar unde va merge in vacanta Valerii Pavlov, consilier din partea Partidului Comunistilor? – Buna intrebare. In primul rand, niciodata in viata mea nu am avut o vacanta atat de mare, de 10 zile. De obicei, prefer sa ma odihnesc cu sotia. Chiar daca au ramas cateva zile pana la vacanta, nu am decis unde vom merge. Mi-ar placea sa merg in Romania, la Brasov, unde am fost si anul trecut de Craciun. O frumusete de nedescris. As vrea ca si in R.Moldova sa avem o asemenea atmosfera de sarbatoare. // Reporter.MD