Procuratura de la Tiraspol a retinut doua persoane suspectate de organizarea exploziei

Procuratura de la Tiraspol a retinut doua persoane suspectate de organizarea exploziei din troleibuz.

Potrivit procurorului autoproclamatei republici nistrene, Victor Zaharov, organele de ordine au retinut doi locuitori ai orasului Tiraspol pentru pastrare si trafic de obiecte interzice", ancheta verificind, la moment, implicarea acestora in producerea exploziei.

Dupa cum a comunicat duminica anchetatorul superior Alexei Dolta, explozia din troleibuz a fost comisa intentionat, dar nu are nici o legatura cu explozia microbuzului de la 6 iulie, in care si-au pierdut viata 7 oameni si au fost raniti 27. Pe marginea acestui caz a fost intentat un dosar penal si creat un grup de ancheta.

Organele de drept de la Tiraspol sustin ca in troleibuz au explodat doua grenade, iar altele doua au fost gasite nedetonate. in acelasi timp, soferul troleibuzului, Oleg Baharev, sustine ca a auzit trei explozii, inclusiv 2 care aminteau pocnituri de petarde in spatiu inchis.

Ministerul Afacerilor Interne al RM a propus autoritatilor de la Tiraspol ajutor in anchetarea cazului, iar Ministerul Sanatatii a propus asistenta medicala si medicamentoasa. Tiraspolul a declarat ca dispune de toate cele necesare pentru acordarea asistentei medicale victimelor exploziei, refuzind ajutorul Chisinaului.

Explozia din Tiraspol s-a produs in jurul orei 14.00 si s-a soldat, dupa ultimele date, cu doua persoane decedate, inclusiv un copil de 6 ani, si 10 persoane ranite. 
// Info-Prim Neo

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.