Paradoxal, deşi Rusia inventează pe zi ce trece alte argumente pentru a reînvia fosta URSS în noua Uniune Eurasiatică, mai mult se îndepărtează decât să se apropie de acest vis. Mai nou, încearcă să scoată în evidenţă elementele în comun pe care le-ar avea cu fostele state pe care le-au subjugat sovieticii.
Punctul „forte” cu care Moscova vrea să atragă fostele republici care privesc acum spre Europa este "unitatea culturală şi religioasă", scop în care exploatează la maxim ortodoxia, prezentând Rusia ca cel mai mare păstrător al tradiţiei creştine, port-drapel în lupta cu secularismul şi cu religii care au avut o ascensiune rapidă.
În toată această strategie, liderii ruşi pierd din vedere un aspect extrem de important, acela că, până la sfârşitul acestui secol, ruşii ortodocşi nu vor mai reprezenta populaţia majoritară a Federaţiei Ruse, ci vor fi întrecuţi numeric de musulmani.
Cum e posibil, vă întrebaţi? Cum să nu fie, vă răspund, când politicile de creştere a natalităţii nu mai au nici o eficienţă în regiuni extinse şi la nivelul tot mai multor segmente de populaţie?. Studiile făcute de ruşi arată că numărul musulmanilor continuă să crească, în timp ce ortodocşii sunt din ce în ce mai puţini.
Ce anume determină această evoluţie? În primul rând, rusoaicele din Vestul ţării nu vor să aibă mai mulţi copii, media în Moscova fiind de un copil pe cuplu. Pe de altă parte, tot în Capitala rusă, familiile care provin din Caucaz sau etnicii tătari au şi peste 6 – 7 copii. Aceeaşi evoluţie este vizibilă şi în partea tradiţional musulmană din estul ţării.
Totodată, un număr foarte mare de imigranţi din Azerbaidjan şi Kazahstan s-au stabilit în Rusia, ceea ce a condus la creşterea numărului musulmanilor.
Un alt motiv de scădere a numărului ruşilor europeni îl constituie mortalitatea foarte ridicată în rândul acestora. Mai nou, în Moscova circulă o vorbă care spune că Rusia are o rată de naşteri la nivel european, iar una a mortalităţii la nivel african. De vină să fie, oare, prietena cea mai bună a ruşilor, vodka, cea care îi decimează în floarea vârstei?
Cercetările specialiştilor mai arată că numărul musulmanilor îl va depăşi pe cel al ortodocşilor din Rusia, în acest secol. Dacă acum au loc revolte faţă de prezenţa musulmanilor în Moscova, cum va fi când ruşii se vor simţi din ce în ce mai acaparaţi de cetăţenii veniţi din Caucaz, când vor fi în minoritate? Oare va fi o Rusie mai stabilă sau una din ce în ce mai fragilă? Va fi o Rusie a toleranţei şi acceptării sau o Rusie care va ţine cu dinţii de ceea ce a fost şi va încerca să conserve cu orice preţ – un preţ din ce în ce mia mare, plătit nu de conducători, ci de rusul de rând – statutul pe care l-a avut?
Cum pot fi ruşii un factor de stabilitate pentru fostele state sovietice, când ei înşişi se confruntă cu tulburări interne şi, ceea ce este cel mai grav, nu sunt capabili să accepte schimbările? Cum pot să vorbească ei despre o cultură comună când de la o zi la alta ne îndepărtăm din ce în ce mai mult?
E oare posibil ca Rusia să devină împăciuitoare şi la fel de îngăduitoare cu toţi cetăţenii săi? Cu siguranţă nu există un răspuns universal valabil la toate aceste întrebări, însă fiecare dintre noi are datoria să încerce să se gândească vrea să aleagă pentru viitorul său şi al copiilor săi.
