De Paula Munteanu/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Deși ziua sa de naștere liderul PL, Mihai Ghimpu și-a sărbătorit-o încă sâmbătă, mesajele de felicitări nu au contenit încă.
Astfel, azi, de ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Ghimpu a primit mesaje de la colegii săi.
Așadar:
„Vă felicităm cu prilejul că aţi ajuns la vârsta înţelepciunii. Este o zicală. Dacă tinereţea ar şti şi dacă bătrâneţea ar putea. Primul caz demonstrează că este multă energie, dar puţină experienţă, cunoştinţe, al doilea caz – foarte multă experienţă, dar cu energia este mai rău. Vreau să constat că la această vârstă sunteţi exact la ecuator, combinând energia tinereţii şi experienţa şi cunoştinţele vârstei înţelepciunii. La mulţi ani domnule preşedinte”, i-a urat liderul PD, Marian Lupu.
„Felicitări din tot sufletul. Mă bucur că este un om mai bătrân în politică decât mine”, a spus Diacov, care pe un ton mai puțin oficial, a făcut o glumă referitor la vârstă.
„Sănătate, arăţi tânăr şi foarte voinic. Să-ţi păstrezi puterile pentru mulţi ani înainte, pentru că încă multe sunt de făcut”, i-a dorit Urechean, fostul lider AMN, actualul președinte al Curții de Conturi.