Şeful guvernului de la Haga şi-ar fi amânat deplasarea pe care urma să o facă marţi în România, după ce guvernul bulgar a anulat în ultimul moment vizita oficială pe care Mark Rutte trebuia să o facă luni în Bulgaria, potrivit presei olandeze, care citează serviciul de presă al guvernului de la Haga.
Un purtător de cuvânt al Ministerului bulgar de Externe a declarat că vizita era un “inconvenient”, din cauza “dezbaterii foarte dificile” care are loc la Sofia pe tema bugetului.
Biroul de presă al Guvernului olandez a informat că vizita anulată de Bulgaria îl incomoda foarte tare şi pe premierul olandez, din cauza programului foarte încărcat al acestuia.
Cum vizita urma să fie parte a unei deplasări combinate în Bulgaria şi România, şi vizita la Bucureşti a fost amânată, a menţionat sursa citată.
Anularea vizitei de către Bulgaria intervine într-un moment tensionat în relaţia bilaterală, din cauza împotrivirii Olandei la propunerea de a permite aderarea României şi Bulgariei la Schengen.
Numai Finlanda a sprijinit poziţia Olandei, toate celelalte ţări membre UE fiind în favoarea extinderii spaţiului Schengen, reaminteşte Radio Olanda. Potrivit sursei citate, premierii (sic! – n.r.) României şi Bulgariei ar fi dorit să-i ceară explicaţii premierului olandez la summit-ul UE din 23 octombrie, dar întâlnirea nu a avut loc.
Guvernul olandez argumentează că cele două ţări, deşi sunt pregătite tehnic să intre în Schengen, se confruntă cu o corupţie endemică.
Sursele oficiale citate au negat faptul că tensiunile dintre Olanda şi Bulgaria sunt motivul pentru care a fost anulată vizita premierului la Sofia, precizează Radio Olanda.
Pe de altă parte, Ministerul bulgar de Externe a informat că vizita premierului Mark Rutte la Sofia, prevăzută iniţial pentru luni, a fost amânată, şi nu anulată.
Vizita lui Rutte a fost amânată din cauza dezbaterii dificile pe care o are guvernul bulgar pe tema proiectului de buget pentru 2012, a declarat Vesela Cerneva, purtătoarea de cuvânt a MAE bulgar, citată de agenţia BGNES.
Cerneva a subliniat că amânarea nu are nimic de-a face cu veto-ul oficial pe care Olanda l-a exercitat în privinţa aderării Bulgariei la Schengen.
Ea a spus că va fi anunţată o nouă dată pentru vizita premierului olandez.
Premierul bulgar Boiko Borisov anunţase la 14 octombrie, după o întâlnire cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, că premierul olandez Mark Rutte va face la sfârşitul lunii octombrie o vizită oficială la Sofia, pentru a discuta despre poziţia ţării sale privind aderarea Bulgariei la Schengen.
La rândul său, ministrul român de externe, Teodor Baconschi, a declarat la 12 octombrie la RFI că premierul Olandei vine în noiembrie la Bucureşti, ocazie ca partea română să-şi pledeze cauza pentru aderarea la Schengen, o soluţie de compromis evocată fiind prezenţa unor experţi olandezi la frontierele româneşti.
Potrivit unor surse, propunerea ca experţii olandezi să urmărească activitatea la frontieră aparţine Bulgariei. Premierul olandez urma să-şi desfăşoare vizita în România la 1 noiembrie 2011.
În aprilie, şi ambasadoarea Olandei la Bucureşti, Tanya van Gool, anunţase, într-un discurs cu ocazia zilei naţionale, că şeful guvernului olandez, Mark Rutte, este aşteptat într-o vizită în România în a doua jumătate a anului.