De Larisa Muntean/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Vladimir Putin a fost propus drept candidat al Partidului Rusia Unită pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor, din Rusia.
Bineînţeles că a şi acceptat. Propunerea a venit chiar de la actualul preşedinte Dmitri Medvedev în cadrul congresului partidului.
"Cred că ar fi bine ca acest congres să susţină candidatura liderului partidului, Vladimir Putin, la funcţia de preşedinte al ţării", a declarat Medvedev.
11.000 de membri şi simpatizanţi ai lui Putin au aplaudat la scenă deschisă.
A urmat la tribună şi Vladimir Putin care l-a propus la rândul lui pe Medvedev să candideze pentru legislative.
Medvedev a devenit președinte în 2008, după două mandate succesive ale lui Vladimir Putin, pentru că acesta din urmă nu putea candida la un al treilea mandat consecutiv.
"Țara intră într-un ciclu electoral de lungă durată: 4 decembrie, alegeri în Duma de Stat, după care formarea comitetelor și organelor lor de conducere.
Iar în primăvara alegerile Președintelui Federației Ruse", menționează Vladimir Putin.