PCRM vrea capul Alianţei

Chişinău / Moldova.ORG/ — Reprezentanţii Partidului Comunist cere demisia întregii conduceri a ţării din motiv că aceştia încalcă grav Constituţia.

Declaraţiile au fost făcute de către juristul PCRM, deputatul Sergiu Sîrbu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută astăzi.

Aceştia sunt indignaţi de faptul că cererea prezentată de către PCRM pentru convocarea şedinţei extraordinare a Parlamentului a fost refuzată de către Biroul permanent al Legislativului, enunţând argumente “neîntemeiate, ridicole şi lipsite de bun simţ”.

“A fost momentul adevărului pentru alianţă. Partidele din AIE au hotărât să ascundă situaţia reala din sistemul bancar. Faptul că se arată îngrijoraţi nu e sincer”, susţine Sergiu Sîrbu.

Menţionăm că ieri, membrii PCRM au cerut convocarea unei şedinţe extraordinare a Parlamentului, unde urmau să fie audieri în cazurile de atac rider asupra celor patru bănci comerciale din Republica Moldova.

Pe de altă parte, cererea comuniştilor a fost refuzată din motiv că semnăturile trebuie să fie reale şi nu în format electronic, condiţie care nu poate fi întrunită de către PCRM dat fiind faptul că o parte din deputaţii comunişti sunt plecaţi în China.  

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.