Problema transnistreană. Discuții între Ucraina și România

De Larisa Muntean/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Secretarul de stat pentru afaceri europene din cadrul MAE al României, Bogdan Aurescu, a avut recent consultări cu Ihor Harcenko, Reprezentantul special al Ucrainei pentru problematica transnistreană.

În cadrul consultărilor, cei doi oficiali au avut un schimb extins şi detaliat de opinii cu privire la evoluţiile recente în dosarul transnistrean şi perspectivele sale.

Totodată, au exprimat speranţa că dialogul oficial, formal, în cadrul formatului de negociere „5+2” va fi reluat cât mai curând posibil, în toamna acestui an. Ambii oficiali au reiterat susţinerea faţă de mecanismul consultărilor în formatul „5+2”.

Secretarul de stat Bogdan Aurescu a subliniat necesitatea înregistrării de progrese în reglementarea de fond a conflictului transnistrean, reiterând poziţia României privind identificarea unei soluţii sustenabile în cadrul formatului de negociere „5+2”, cu respectarea strictă a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.

Reprezentantul special al Ucrainei, Ihor Harcenko, a apreciat interesul UE pentru dosarul transnistrean şi, în acest context, a mulţumit României pentru deschiderea avută în cadrul consultărilor, reliefând aportul României, ca stat UE şi vecin direct al Republicii Moldova, ca şi Ucraina.

Cei doi oficiali au convenit continuarea dialogului regulat pe problematica transnistreană, oficialul ucrainean adresând invitaţia – acceptată de secretarul de stat român – de a organiza o nouă rundă de consultări la Kiev.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.