Chişinău / Moldova.ORG/ — Autorităţile de la Tiraspol nu permit candidaţilor electorali la funcţia de primari şi consilieri din Corjova să desfăşoare întâlniri cu alegătorii, agenţii economici şi administratorii instituţiilor din localitate să meargă la vot, iar un grup de cca 1000 de persoane, membrii aşa-numitelor organizaţii căzăceşti, pregătesc provocări pentru ziua alegerilor, 5 iunie. Declaraţiile vin din partea ex-primarului din localitate, Valeriu Miţul, care candidează pentru un nou mandat la primăria Corjova.
„Toţi agenţii economici au fost chemaţi la miliţie pentru ca, sub semnătură, să scrie că nu vor participa la alegerile locale. Consilierii sunt ameninţaţi şi doar unora li se permite să facă întâlniri cu alegătorii. Pacificatorii ar trebui să se ocupe de organizaţiile căzăceşti, dar nu fac nimic, se ascund. Noi nu suntem apăraţi, ar trebui să existe securitate, poliţia ar trebui să se implice, să ne apere, să nu permită provocări", a menţionat Valeriu Miţul.
Acesta a mai adăugat că “autorităţile” transnistrene vor face tot posibilul ca persoana înaintată de către Tiraspol pentru funcţia de primar în Corjova să câştige alegerile în cazul în care aceştia nu vor putea împiedica cetăţenii să meargă la vot.
Contactat telefonic, Directorul executiv al asociaţiei Promo-Lex, Alexandru Postică, a declarat că aceste măsuri întreprinse de către “autorităţile” de la Tiraspol sunt ilegale şi au rolul de intimidare a cetăţenilor.
“Ştim cu toţii că în luna iunie vor fi reluate negocierile privind reglementarea transnistreană în formatul 5+2 şi aceste acţiuni, din partea autorităţilor transnistrene, nu fac altceva decât să zădărnicească aceste tratative folosind intimidări la adresa cetăţenilor şi atacuri directe la persoane. De fiecare dată când se încearcă a fi reluate aceste negocieri, autorităţile din Transnistria recurg la diferite acţiuni. Aceasta este o tensionare artificială a situaţiei în legătură cu negocierile în reglementarea transnistrenă”, a precizat Alexandru Postică.
Totodată, Valeriu Miţul a spus că va cere ajutorul autorităţilor de la Chişinău pentru ca acestea să se implice şi să contribuie la buna desfăşurare a alegerilor locale din 5 iunie în localitatea Corjova.
Preşedinte Comisiei Electorale Centrale de la Chişinău a declarat că, pentru siguranţa cetăţenilor din localitate, CEC a hotărât să reamplaseze secţia de vot de la Corjova la Cocieri, însă, cât priveşte piedicile impuse cetăţenilor pentru a nu merge la vot, Iurie Ciocan, a menţionat că asfel de incidente se petrec de fiecare dată, la orice scrutin.
„Acolo unde nu este control constituţional din partea autorităţilor Moldovei, procuraturii, poliţiei, organelor electorale – noi nu putem să ne asumăm responsabilitatea asupra calităţii procesului electoral. Această problemă urmează a fi soluţionată de stat şi nu în campania electorală. Eu aş reveni la anul 2007, când alegerile în acea localitate nu au avut loc din motivul că au fost distruse toate bunurile din incinta biroului electoral, a fost blocat biroul, funcţionarii electorali au fost sechestraţi pentru o anumită perioadă de timp. Şi dacă privim încă mai înapoi în istorie, în anul 2003, când actualul primar şi actualul consiliu, care încă îşi exercită atribuţiile în baza extinderii oferite de către Parlament în 2007 – au fost aleşi în Cocieri, nu în Corjova. Nici în 2003 nu a fost posibilă deschiderea acelui birou. Urmează noi, probabil, să facem concluziile noastre şi să nu mai călcăm pe greble, riscând cu viaţa şi sănătatea oamenilor”, a conchis Preşedintele CEC, Iurie Ciocan.
De menţionat că cetăţenii din localitatea Corjova sunt împiedicaţi de fiecare dată, de către “autorităţile” transnistrene, să participe la alegeri din cauza că aceştia consideră că localitatea Corjova se află sub jurisdicţia autoproclamatei Republici Nistrene, pe când acest pământ este, totuşi, al Republicii Moldova.
Stimate Prim-ministru, poate că, dacă tot nu funcţionează legea în ţara noastră, ar fi bine să mai organizăm un meci de fotbal la Tiraspol, că doar aşa se mai văd liderii şi poate o lovitură, două în ambele porţi îi vor mai scuti pe locuitorii Corjovei de veşnicile şuturi.