Chişinăul, “Orăşel European” doar pentru câteva ore

De Irina Gherasimov/ Chişinǎu / Moldova.ORG/ — Oraşul Chişinău se va transforma, astăzi, pentru câteva ore, într-un adevărat „Orăşel European”, devenind centrul activităţilor dedicate Zilei Europei, marcată pe întreg continentul la 9 mai. Sărbătorită a doua oară consecutiv în ţara noastră, Ziua Europei vine să consolideze valorile comune ale statelor europene şi să marcheze identitatea europeană a culturii moldoveneşti prin activităţi culturale şi de divertisment.

Președintele Parlamentului Marian Lupu, Președinte interimar al Republicii Moldova, a adresat un mesaj de felicitare cetățenilor Republicii Moldova cu prilejul sărbătoririi Zilei Europei:

“Ziua Europei vine să consolideze valorile comune ale statelor europene, dar şi să marcheze identitatea europeană a Republicii Moldova. Ataşaţi scopului de a ne alătura familiei ţărilor europene, vin cu îndemnul să ne unim eforturile pentru a ne făuri o viaţă mai bună şi pentru a sărbători, într-un viitor previzibil alături de cei circa 800 de milioane de cetăţeni europeni, marea Zi a Europei.

Cu prilejul acestei sărbători, îi felicit călduros pe toţi cetăţenii Republicii Moldova, pe partenerii noştri şi oaspeţii din ţările europene, – ambasadori, diplomaţi, reprezentanţi ai organismelor europene, – care se află în prezent în Republica Moldova, urându-le sănătate, prosperitate, iar nouă tuturor – un viitor european pe cât de luminos, pe atât de apropiat”, a declarat Marian Lupu.

Ala Mârza, şefa Direcţiei cooperare politică cu UE din cadrul Departamentului integrare europeană al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, spune că Ziua Europei poate deveni evenimentul anului în ceea ce priveşte valorificarea tradiţiilor europene. „În acest an vom celebra Ziua Europei din perspectiva valorilor culturale şi a tradiţiilor europene, nu prin prisma discursurilor politice sau a posibilităţii de integrare a RM în UE”, a mai spus ea.

Deschiderea oficială va avea loc la ora 13:00, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde va fi inaugurat, cu sprijinul Delegaţiei UE la Chişinău, “Orăşelul European”. Evenimentele se vor ţine lanţ pe tot parcursul zilei, iar moldovenii vor putea asculta muzica formaţiilor din Polonia şi România şi vor putea vizita expoziţia germană „Unde este Europa? ". Spre seară, locuitorii Chşinăului vor putea asista la un concert susţinut de către interpreţi naţionali precum: Serj Kuzenkoff, Natan, Pasha Parfeni, Alexandru Manciu, Karizma şi alţii. După ora 20.00, în scenǎ vor evolua Stefano Nutti din Italia şi formaţia Brainstorm din Letonia.

Surpriza Zilelor Europei din acest an va fi Festivalul de Film European, care ne va aduce pe ecrane 11 filme europene.

Invitatul de onoare al evenimentului va fi Miroslav Lajcak, director executiv pentru Rusia, Vecinătatea Estică și Balcanii Occidentali în cadrul Serviciului UE de Acțiune Externă.

Pe lângă expoziţiile şi concursurile desfăşurate în „Orăşelele Europene”, oaspeţii vor obţine răspuns la unele întrebări din domeniul economic şi politic, participând la dezbaterile publice cu participarea reprezentanţilor UE, a ambasadorilor şi a altor personalităţi politice. „Toate aceste activităţi ar putea apropia şi mai mult cetăţenii RM de specificul şi obiceiurile ţărilor membre ale Uniunii Europene”, s-a arătat convins Ambasadorul Dirk Schuebel, şeful Delegaţiei UE în Moldova.

Pentru prima dată, Ziua Europei va fi marcată şi la Bălţi. La 14 mai va avea loc un program similar celui din Capitală: concerte, expoziţii şi bucătărie europeană. Începând cu ora 19.00 vor evolua în capitala de Nord Katy Rain, Gloria, Mihai Teodor, Katalina Rusu, Natan, Karizma şi Monarchy (din Marea Britanie).

Totodată, o serie de evenimente vor avea loc în mai multe localităţi ale ţării (Ungheni, Cahul, Orhei, Comrat, etc), având ca scop informarea cetăţenilor despre valorile UE, precum şi despre avantajele care le acordă integrarea în comunitatea europeană.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.