Frattini susţine că Tratatul Schengen trebuie revizuit

Ministrul italian de externe, Franco Frattini, a afirmat că principiul liberei circulaţii, prevăzut în Tratatul Schengen, nu este pus în discuţie, cu toate că acordul trebuie să treacă printr-o procedură de ‘revizuire’, transmite duminică EFE.

Într-un interviu publicat de ziarul economic italian ‘Il sole 24 ore’, Frattini a dat asigurări că principiul referitor la libera circulaţie şi moneda euro sunt ‘cele două axe ale Europei’, însă este necesar ca tratatul să fie adaptat la timpurile actuale şi la lumea care se schimbă în ritm alert. ‘Din acest motiv, tratatul trebuie revizuit’, a subliniat Frattini.

În interviul acordat, şeful diplomaţiei italiene aminteşte de întâlnirea pe care o vor avea marţi, la Roma, preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi primul ministru italian Silvio Berlusconi pentru a analiza situaţia creată odată cu sosirea în Italia a mii de imigranţi proveniţi din nordul Africii.

‘Nimeni, nici măcar Franţa, nu vrea să se abată de la acest tratat’, a afirmat Frattini, care a dat asigurări cu privire la faptul că între două ţări vecine, cum sunt Franţa şi Italia, nu pot exista divergenţe referitoare la imigranţi, amintind astfel de controversa apărută la 18 aprilie, după ce Parisul a decis să suspende temporar serviciul feroviar dintre localitatea italiană Ventimiglia şi cea franceză Menton, pentru a evita intrarea imigranţilor.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.