Senatorii români în misiune la Chișinău

Chișinău / Moldova.ORG / — Un grup de senatori români au fost împuterniciți cu o misiune specială în țara noastră. Aceștia își vor face apariția în perioada 13-16 februarie 2011.

Din componenţa delegaţiei vor face parte reprezentanți din Comisia pentru politică externă a Senatului României, condusă de Preşedintele Comisiei, Titus Corlăţean. Printre aceștia vor fi și senatorii Viorel Badea, Cătălin-Radu Mardare, Marian-Iulian Rasaliu, Augustin-Daniel Humelnicu. 
Potrivit programului vizitei, împuterniciții Senatului României au prevăzute întâlniri separate cu Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, prim-ministrul, Vlad Filat, ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Iurie Leancă, ministrul justiţiei, Alexandru Tănase, Preşedintele Comisiei politică externă şi integrare europeană, Igor Corman, precum şi cu preşedinţii fracţiunilor parlamentare, Mihai Godea (PLDM), Dumitru Diacov (PD), Ion Hadârcă (PL) şi Maria Postoico (PCRM). De asemenea, senatorii români urmează să participe la o dezbatere publică, Republica Moldova – România – UE, organizată la Universitatea de Stat din Moldova.

Menționăm că vizita respectivă urmează să aibă loc la invitaţia Preşedintelui Comisiei parlamentare politică externă şi integrare europeană, Igor Corman. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.