Chiar aşa, dle Ministru Tănase? Chiar aşa???

Motto: Temeţi-vă de Dumnezeu, Temeţi-vă odată de Dumnezeu!
Nu credeam că scăpînd de comuniști, partidele din Alianță vor prelua în continuare din metodele condamnabile ale acestora cu nedescrisă plăcere. (Mihai GODEA, PLDM)

Timpul trece, dar reformele promise, inclusiv în justiție, întîrzie cu anii să vină.

Și dacă ele nu vin, atunci, ca pe vremile lui Voronin și nu numai, deputații, cu telefon prealabil și bilețel de la miniștrii și demnitarii sus-puși dau busna în chiar birourile judecătorilor Curții de Apel!

Altfel cum să explic faptul că în urma procesului intentat de subsemnat deputatului PLDM, Ghenadie Ciobanu, la 28 ianuarie curent primesc 2 scrisori recomandate, una dintre care ar aparține, chipurile, Curții de Apel (Le vedeți scanate).

Un plic are adresa expeditorului Gh. Ciobanu, alt plic–adresa Curții.

Dar culmea ipocriziei e că sunt IDENTICE, au timbre identice, sunt de la același oficiu poștal al domiciliului deputatului PLDM și sunt completate de aceeași mînă liberal-democrată!!!!

Priviți,dle ministru și cruciți-vă, nu alta!

Cum explicați că prima citație destinată mie pentru data de 16 februarie curent a ajuns în geanta colegului DVS de partid și nu în plicul alb, cu ștampila Curții de Apel, așa cum se procedează legal?

Înseamnă aceasta că judecătorul Sergiu Arnaut s-a întîlnit în biroul său, contrar legii, cu deputatul PLDM Ciobanu și-și vorbiră, și se sfătuiră cum să conlucreze ca incomensurabilul compozitor să iasă nevinovat?

Înseamnă că sursele noastre demne de încredere din Curtea de Apel au avut dreptate cînd ne-au șoptit că deputatul cu musca pe căciulă a fost la judecătorul Arnaut în urma unui telefon în prealabil al DVS și al unui bilețel scris de dl Filat?

De cînd deputatul PLDM e cel de controlează dosarele și sponsorizează scrisorile recomandate ale Curții de Apel?

De cînd pîrîtul Ciobanu trebuie să ia cunoștință de dosar în chiar biroul judecătorului???

Dle Tănase,

Haideți, Vă rog, să nu ne ticăloșim de tot. Sunteți un ministru tînăr, dar procedura e cam străveche, nu credeți?

Acum chiar nu înțeleg la ce bun deputații mai trebuie să dispună și de imunitate parlamentară, cînd există telefoane și bilețele? Cînd există miniștri PLDM, partid, care, probabil, în urma negocierilor tripartite a și obținut custodia Curții de Apel și, drept consecință, dreptatea este doar una de partid și doar pentru partidul DVS?

Nu e și pentru toți cetățenii Moldovei???

Un lucru mă miră: Сum de n-am primit de la deputatul Ciobanu, în numele Curții de Apel, și hotărîrea finală a judecătorului?

Prin ce mai diferă atunci Plahotniuc de Ciobanu?

Prin ce mai diferă atunci judecătorul Arnaut de judecătorii corupti și servili blamați de DVS cu orice ocazie?

Iată o metodă pur comunistă, deloc liberală și nicidecum democrată.

Să înțeleg că în asemenea mod insistați să reformați cu adevărat și RADICAL justiția, dle Tănase?

Fiți bun măcar o clipă și întrebați-vă: Dacă s-ar simți nevinovat, de ce pîrîtul-deputat PLDM Ciobanu ar trebui să recurgă la asemenea șiretlicuri și fapte reprobabile fără susținerea cuiva foarte sus-pus?

DVS, dle Tănase, chiar să nu știți nimic?

Acum cred că e clar și pentru orbi că unicul motiv al lipsirii de plata meritată pentru scrierea versurilor la Muzicalul PORȚILE a fost plecarea mea din PLDM și critica, necesară, adusă acestei formațiuni cu asemenea deputați de subsemnatul.

În iunie 2010 s-a dat, de fapt, undă verde pentru răzbunarea Puterii și acum aceasta, pur și simplu, continuă, prin metodele gherilei de Ieri, preluate cu brio de Voi, generația politică a presupusei Schimbări?

Favoritism a fost și este în Justiție, statul, în acest caz, prin reprezentanții PLDM, se implică din start în favoarea deputatului-pîrît Ciobanu și nu permite să triumfe Dreptatea.

Parcă pentru un stat cu judecători de partid și dreptate de partid am votat noi, promotorii Libertății și Adevărului ne-cum-pă-rat?

Atunci de ce, în țara noastră, și nu (încă) la CEDO, să n-avem dreptul elementar la un proces echitabil?

Stimate domnule ministru,

Am adresat o scrisoare –protest referitor la acest caz grosolan de încălcare a accesului meu la o justiție liberă și corectă mai multor instituții locale și internaționale, abilitate cu monitorizarea respectării drepturilor omului în Europa.

Fac și pe această cale apel către DVS, în calitate de ministru al Justiției, către membrii Comisiei paralamentare juridice pentru numiri și imunități, către Consiliul Superior al Magistraturii, către președintele Curții de Apel, să se ia măsuri urgente în acest caz sfidător și ilegal și să-i fie retras imediat judecătorului Curții de Apel Sergiu Arnaut dreptul de a mai judeca acest dosar și de a fi numit un nou judecător, onest, cinstit, demn, incoruptibil și neșantajat de nici un deputat, ministru, prim-ministru sau președinte chiar aflat la Putere!

SE VA (AUTO)SESIZA OARE CINEVA?????
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.