Chişinău (Moldova.ORG) — Chiar dacă se zvoneşte că în noul Guvern, Partidul Democrat, Partidul Liberal şi Partidul Liberal Democrat din Moldova îşi vor păstra în mare parte aceiaşi miniştri, totuşi aceştia ţin în secret numele celora care vor fi desemnaţi. Astăzi seara, PLDM urmează să se întrunească pentru a decide candidaţii pentru funcţiile de miniştri în Guvernul-2.
Fostul ministru, Vladimir Hotineanu, a fost numit ieri preşedinte al Comisiei parlamentare Protecţie Socială, Sănătate şi Familie.
Unele surse declară că PLDM optează pentru Vasile Bumacov, fost viceministru al Agriculturii pentru şefia acestui minister. De asemenea,pentru Grigore Belostecinic sau Mihai Şleahtiţchi la funcţia de ministru al Educaţiei. Un alt posibil candidat pentru şefia Ministerului Educaţiei este Loreta Handrabura, actualmente viceministru al Educaţiei.
Cele trei partide democratice încă îşi mai aleg miniştri cu atenţie, căci îşi doresc "progres şi bunăstare în ţară".