De Diana Răileanu
Irina Vardanean: „Îmi voi lua copiii şi am să protestez la Chişinău până soţul meu va fi eliberat”
Jurnalistul Ernest Vardanean a fost condamnat, ieri, la 15 ani privaţiune de libertate de Curtea Supremă de Justiţie a nerecunoscutei republici nistrene. Ernest Vardanean a fost condamnat pentru înaltă trădare, fără confiscarea averii, dar la un regim sever de ispăşire a pedepsei. Solicitată de Europa Liberă, soţia jurnalistului, Irina Vardanean a spus că nu până acum nu i-a fost comunicată sentinţa instanţei de la Tiraspol.
Irina Vardanean: „Nici nu mai ştiu la cine să mă rog şi cui să-i cer ajutor. Nu mai am încredere în nimeni. Nu s-a făcut nimic timp de opt luni de zile, de ce acum ar trebui să am încredere în cineva şi să sper că mă va ajuta. Nu mai cred promisiunilor”
Europa Liberă: Irina, aţi fost anunţată despre condamnarea soţului dvs, va contactat avocatul acestuia de la Tiraspol?
Irina Vardanean: „Nu, nici nu îmi răspunde la telefon. Se pare că nu sunt vrednică să aflu din prima sursă că a avut loc procesul, că Ernest a fost condamnat. De la dumneavoastă am aflat noaptea trecută despre sentinţa soţului meu. Nu ştiam nici măcar în ce zile se desfăşoară procesele. La început îmi mai spunea câte ceva, apoi a încetat să-mi mai vorbească. Mi-a spus să nu mai merg la procese. În ultima lună nici nu mai ştiu de câte ori l-am rugat să îmi spună când va avea loc ultima şedinţă, când va fi pronunţară sentinţa. A trecut o zi de la condamnarea soţului meu şi nu m-a sunat. Din presă am aflat totul”.
Europa Liberă: Ce intenţionaţi să faceţi acum?
Irina Vardanean: „Unul dintre copilaşii mei este bolnav acum. Imediat ce îi scade febra îmi iau copiii şi am să protestez la Chişinău până soţul meu va fi eliberat sau până nu vom muri cu toţii. Nu văd o altă ieşire din situaţie. Oricum vom pieri, deci mai bine pierim în faţa guvernanţilor, poate le va fi ruşine, dacă mai au bun simţ, deşi mă îndoiesc”.
Europa Liberă: Când ultima oară l-aţi auzit sau văzut pe Ernest?
Irina Vardanean: „La 17 noiembrie l-am văzut pentru o secundă. Au deschis uşa şi mi-au permis să-l văd, de obicei nu făceau nici acest lucru. Credeţi-mă priveliştea nu era din cele mai plăcute. Era în cătuşe şi nici nu vreau să îmi amintesc mai multe amănunte. La 21 septembrie a fost ultima oară când am vorbit cu soţul meu”.
