De Victoria Ungureanu
„Pentru Republica Moldova este foarte importantă susţinerea din partea SUA şi Uniunii Europene în procesul de soluţionare a diferendului transnistrean”, a declarat Mihai Ghimpu.
În opinia şefului statului, soluţionarea problemei transnistrene poate fi atinsă numai în cazul relansării negocierilor la nivel politic în formatul 5 + 2 cu implicarea mai activă a SUA, UE şi altor parteneri, precum şi în condiţiile respectării de către Federaţia Rusă a angajamentelor asumate la summitul de la Istanbul în 1999, privind retragerea deplină a tuturor trupelor, muniţiilor şi echipamentelor sale de pe teritoriul Republicii Moldova.
Adjunctul Asistentului Secretarului de Stat al SUA, Daniel Russell, prezent la Chişinău, a declarat că SUA susţine poziţia R.Moldova în problema transnistreană şi pledează pentru soluţionarea diferendului transnistrean în baza integrităţii teritoriale şi suveranităţii ţării noastre. Oficialul american a menţionat că poziţia respectivă a fost confirmată, o dată în plus, şi la recentele consultări în problema dată, care s-au desfăşurat în perioada 27-28 septembrie la Viena.
Declaraţiile au fost făcute în data de 29 septembrie, în cadrul întrevederii Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu cu Daniel Russell, Adjunctul Asistentului Secretarului de Stat al SUA.