De Andrei Munteanu
Politica este o dimensiune spaţiul căreia este tot timpul plin de „ceva”. În acest sens îmi aduc aminte de o emisiune «Что, где, когда?» („Ce, Unde, Când?”), la unul din canalele TV ruseşti, în care un telespectator a dat întrebarea cunoscătorilor – „Ce se întâmplă când majoritatea deştepţilor cedează?”. Au urmat dezbateri, etc., cunoscătorii şi-au dat versiunile de răspuns, interpretările, nu au ghicit, şi atunci a urmat răspunsul telespectatorului: „Dacă majoritatea oamenilor deştepţi cedează – prevalează prostia”.
În acest sens, sistemul educaţional al R.M. are un cuvânt greu de spus, care pe termen lung ar contura şi o componentă esenţială a vieţii sociale ce se numeşte meritocraţie. La noi, din păcate, cineva ar crede că se poate de făcut performanţă fără valori şi fără meritocraţie.
Dacă raportăm cuvintele telespectatorului emisiunii menţionate mai sus la spaţiul politic, cred că a vrut să mai spună că faţă de politică se manifestă indiferenţă din partea oamenilor cu calităţi şi cu valori umane credibile, de aia avem calitatea vieţii aşa cum o avem. Câte nu am mai auzit pe parcursul anilor?…; că
(i) educaţia trebuie depolitizată,
(ii) că nu trebuie să politizăm problema limbii,
(iii) că „practica bate gramatica” (adică practica ar fi mai importantă decât teoria), etc.
Toate acestea aveau doar un singur scop – de a justifica nişte „idei” care nicăieri în lume nu sunt aşa, sau cel puţin deja nu se discută, pentru că sunt clare de la sine. Nu există educaţie înafara politicii aşa cum nu ar trebui să tolerăm existenţa politicii fără o educaţie, preferabil fericită, după cuvintele lui Erasmus.
Astăzi am ajuns să mai auzim o „perlă” – că „Chişinăul este obligat să aibă relaţii bune cu Moscova”.
Pentru mulţi care mai înţeleg ceva din cuvintele lui Lupu, sună ca stil şi ca esenţă tot aşa de „ne-rafinate” ca şi ţipetele brigadierilor de prin satele Moldovei sovietice, cu circa 30 de ani în urmă – „Hai la deal !!!”. Şi totuşi este o diferenţă – vorbele brigadierilor nu erau spuse de oameni care să fi pretins la post de preşedinte de ţară, sau care ar fi fost deja în funcţie de preşedinte al Parlamentului ţării o perioadă considerabilă de timp.
De ce am rămâne indiferenţi de faptul că un lider de partid să se comporte cu o întreagă ţara exact cum se comporta un „brigadier sovietic”, cu 30 de ani în urmă?
Am pomenit mai sus şi de valori, şi involuntar mă gândeam la sistemul da valori ale unei ţări occidentale, care le-am citit şi discutat chiar recent (fără a nominaliza ţara), al cărei cuprinde printre altele şi: adevăr, onoare, fidelitate, disciplină şi datorie, miza pe sine…, şi mă gândeam – este posibil de a face performanţă economică în R.M. fără onoare la nivel de politică de stat?
Cred că… foarte puţin probabil, şi, despre ce fel de onoare poate fi vorba dacă un lider de partid politic vine din Rusia cu ameninţări şi ultimate, mai vociferând şi că: „suntem pe cont propriu”, ştiind foarte bine şi fiind conştient că UE şi-a exprimat angajamente de a susţine financiar implementarea programului guvernamental "Relansarea Moldovei"? Pentru acest scop, din partea donatorilor europeni, s-au oferit o sumă în valoare de două miliarde de euro. Ari fi păcat în acest sens să desconsiderăm şi alţi donatori occidentali notorii, din afara UE, care pentru R.M. aduc susţinere de valoare imensă.
După ce am auzit vorbele lui Lupu înţeleg că pentru noi problema majoră nu constă atâta în faptul că Rusia are interese, dar în (i) maniera exprimării acestor interese şi (ii) faptul că avem „politicieni” care pot fi atât de servili intereselor acesteia, într-o manieră atât de vulgară, lipsită de rafinament şi cultură politică.
Marian Lupu aduce un şi reproş şefului politicii externe al R.M.:, că chipurile „Din nefericire politica noastră externă nu este făcută pentru cetăţeni, de multe ori…”. Cred că aici d-lui are totuşi „dreptate”, strict în măsura în care se referă doar la sine, deoarece într-adevăr, în timp ce occidentul vine cu susţinere şi alte iniţiative de parteneriat, din altă parte vin „soli” de „genul Lupu” şi Smirnov la Tiraspol.
Într-adevăr, „Dezvoltarea economică se poate realiza şi fără a sacrifica interesele de politică externă, [şi] pentru aceasta este nevoie de politicieni maturi, profesionişti şi responsabili care ştiu să considere importanţa unei relaţii privilegiate…”, numai că relaţiile nu ar trebui să fie privilegiate după alte criterii decât cel al intereselor naţionale, ale populaţiei pe care o reprezinţi, chiar dacă în ţară reprezinţi un anumit segment de electorat.
Acesta din urmă „umple” un anumit segment al spaţiului politic, dar cu-i rămâne dimensiunea interes naţional? E greu de răspuns… dacă sunt probleme la capitolul onoare.
Nu vreau să fiu înţeles că aş fi avut ceva personal faţă de cei numele cărora sunt menţionate pe ici pe colea în expresiile mele de atitudine, dar pe de altă parte a încerca să re-avansăm şi să ne cultivăm atitudini receptive faţă de spaţiul politic al R.M., este de datoria noastră a tuturor celor care se mai consideră cunoscători şi care gândesc, că prin cultivarea valorilor sociale aparent nemateriale, se poate de contribui imens la dezvoltarea noastră multidimensională, şi în primul rând economic.