“Biserica şi Statul sunt organisme diferite prin natura, scopul şi mijloacelor lor nu se pot suprapune sau confunda”

De Victoria Ungureanu

"Mitropolitul Vladimir deţine gradul militar de colonel şi există temeiuri serioase să considerăm că a fost ofiţer se securitate în cadrul KGB-ului sovietica”, a declarat Vlad Cubreacov, vicepreşedinte al PPCD.

În opinia lui Cubreacov : "Un grad de căpitan sovietic putea fi obţinut doar: a) în armată (ceea ce nu a fost cazul) b) în miliţia sovietică (ceea ce, de asemenea, nu a fost cazul) şi c) în organele securităţii statului (KGB). Deci, prin metoda excluderii, deducem că Mitropolitul Vladimir a fost ofiţer se securitate în cadrul KGB-ului sovietic".

"Mitropolitul, implicându-se partizan în jocul politic, în favoarea unei grupări politice şi, astfel, împotriva tuturor celorlalte, se autodescalifică moral şi compromite Biserica pe termen lung, expunând-o unor presiuni politice viitoare, inclusiv unor reacţii proporţionale. El îi aduce un mare deserviciu Ortodoxiei, mergând pe o comandă politică din exterior. Campania politică de propagandă zgomotoasă şi agresivă (panotaj, tv), costă foarte mulţi bani, care, în mod evident, nu au provenienţă legală, deoarece gruparea politică Pasat-Cantarean nu a prezentat rapoarte la CEC", a declarat Cubreacov.

Cubreacov este sigur că între Biserică, Politică şi Stat, nu trebuie să existe vreo legătură, deoarece  Biserica şi Statul sunt organisme diferite prin natura, scopul şi mijloacelor lor, reprezentând instituţii, care nu se pot suprapune sau confunda, rămânând fiecare suveran în domeniul său de competenţă. Singurul raport acceptabil între Biserică şi Stat este cel de cooperare. Biserica trebuie să-şi păstreze neutralitatea politică, iar Statul şi partidele, ca entităţi politice în competiţie, trebuie să-şi păstreze neutralitatea confesională. Numai o asemenea situaţie ar putea fi conformă cu spiritul şi litera Constiituței, ale ansamblului cadrului legislativ intern şi ale normelor europene, a opinat Vlad Cubreacov.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.