De Luminiţa Gusina
Părinţii lui Ilie Cazac, tânărul arestat de autorităţile transnistriene, pe motivul trădării de stat şi spionaj în favoarea Republicii Moldova, au declarat astăzi, 12 iunie, greva foamei, în faţa Ambasadei Federaţiei Ruse la Chişinău, informează Info-Prim Neo.
Ei sunt decişi să nu renunţe la această iniţiativă şi spun că nu au pentru ce să se întoarcă acasă. ”Noi nu ştim ce este cu copilul nostru, nu ştim unde să ne mai adresăm, voi sta aici până voi muri, să le fie ruşine că o mamă stă aici în halul ăsta”, a declarat Stela Surchicean, mama lui Ilie.
Potrivit afirmaţiilor sale, ieri, 11 iunie, a primit un sunet de la Ambasadă, în care i s-a spus că misiunea diplomatică nu se va implica în cazul dat. „Mi s-a spus că în zadar facem proteste, pentru că nu vor interveni în nici un fel”, relatează femeia.
Tatăl băiatului, Serghei Viniţchii, spune că toate demersurile către structurile transnistriene rămân fără răspuns. „Am apelat ca să ştim despre sănătatea lui, dar ei au refuzat să ne dea astfel de informaţii, au refuzat întrevederea cu mama, dar şi cu avocatul. Nu pot înţelege ce fel de trafic de informaţie secretă poate fi din Moldova, pentru că Bender se află în Moldova. Ce informaţie poate să deţină un copil, care lucrează în organele fiscale din Bender”, se întreabă indignat dl Viniţchii.
Până în prezent, familia băiatului a primit trei scrisori, de la organele de forţă, de la Tiraspol. În două din ele, se menţionează că Ilie se simte bine şi că refuză un control medical, în cea de-a treia însă, că nu au medici, care să-l examineze.
Anterior, Valeri Kuzmin, ambasadorul rus la Chişinău, le-a recomandat părinţilor lui Ilie, să se adreseze autorităţilor transnistriene şi să renunţe la ideea de a protesta prin greva foamei .
Stela Surchicean şi Serghei Viniţchii speră că le vor ajuta să-şi elibereze fiul – structurile europene .