De Anton Dogaru
La 7 august a.c. s-a împlinit un an de la începutul agresiunii Rusiei împotriva Georgiei. Evenimentul a fost marcat cu mare pompă la Moscova şi în alte oraşe din Rusia, precum şi în capitala Osetiei de Sud – Ţinvali şi în cea a Abkhaziei – Sukhumi. Manifestaţiile şi sutele de articole publicate în presa rusă şi în unele ziare din străinătate au avut drept scop acreditarea viziunii ruseşti despre evenimentele de acum un an, „de a spăla” imaginea Rusiei agresoare în faţa opiniei publice internaţionale. Dat fiind faptul că acum a critica Rusia se consederă lipsă de corectitudine, manifestaţii care ar comemora agresiunea Rusiei în Georgia au avut loc doar în Georgia, iar la Vilnius şi Riga s-au adunat doar câteva zeci de persoane pentru a-şi demonstra solidaritatea cu Georgia. Spre bucuria Moscovei, Occidentul a preferat să treacă sub tăcere aniversarea invaziei ruseşti în Georgia. În Moldova, aceasta, la fel ca multe altele, a trecut aproape neobservată. Dar e păcat, pentru că evenimentele din august 2008 din Georgia, dar şi anul care a urmat, pot servi Moldovei (şi nu numai acesteia) o lecţie bună din care ar putea trage un şir de învăţăminte Asupra unora dintre acestea ne vom opri şi noi în rândurile ce urmează.
În primul rând, războiul ruso-georgian din august anul trecut confirma faptul că "istoria este scrisă de învingători". Campania mediatică din Rusia şi a unor ziare din Occident, plătite cu petrodolari ruseşti, deşi nu a inspirat niciodată prea multă credibilitate, totuşi insistă asupra ideii că Georgia, nu Rusia este vinovată de declanşarea razboiului. “Experţi” ruşi şi occidentali se întrec în a-l blama pe Saakashvili ca a ripostat agresiunii ruseşti, trecând cu tăcerea faptul că trupele ruse se aflau ilegal cu mulţi ani înainte de conflict în regiunile separatiste, susţinând militar şi politic regimurile separatiste. Mai mult, Occidentul trece cu vederea şi epurarea etnică, înfăptuită de trupele ruse, cu susţinerea tacită a trupelor ruseşti, în Osetia de Sud în timpul ostilităţilor. Dacă în 1999 NATO a început un război împotriva Serbiei sub pretextul stopării epurărilor etnice din Kosovo, în Georgia Occidentul s-a făcut a nu observa atrocităţile comise împotriva populaţiei georgiene din Osetia de Sud. La 22 august 2008, Znaur Gasiev, liderul parlamentului pretinsei Republici Osetia de Sud declara ziarului “ Komsomolskaia Pravda” că osetinii au ars toate casele georgienilor din enclavele georgiene din Osetia, pentru ca aceştia să nu se mai întoarcă niciodată acasă; iar după război satele georgiene au fost nivelate cu tractorul. Acum însă, culmea ipocreziei, Rusia şi Osetia acuză Georgia de “genocid”, iar Occidentul a luat apă în gură…
O altă concluzie la care ajungem, analizând evenimentele din Georgia din august 2008, e accea că natura brutală a sistemului instaurat de Putin în Rusia nu se deosebeşte cu nimic de natura sistemului stalinist şi comportamentul acestuia pe arena internaţională. Pentru Putin şi Medvedv dreptul internaţional, la fel cum era şi pentru Stalin, există doar pentru statele mici. Pentru Rusia, tratatele internaţionale, principiile dreptului internaţional (“inviolabilitatea frontierelor”, “integritatea teritorială”, “neamestecul în treburile interne”) nu sunt decât nişte petice de hârtie, care nu fac două parale. Are dreptate cel mai puternic, iar în relaţiile cu vecinii mai slabi forţa brută este cheia soluţionării tuturor disputelor. În timpul războiului din Cecenia, în care Putin şi-a murdărit de sânge mâinile până la coate, el a respins «criticile» şi «îngrijorările» comunităţii internaţionale privind evenimentele din Caucaz, făcând trimitere la «principiul neamestecului în afacerile interne ale statelor». În august 2008 însă, el a uitat că de acest principiu se bucură şi Georgia. Mai mult, la fel ca în anii expansiunii sovietice, regimul lui Putin apelează la lozinci «cominterniste» despre prietenia popoarelor, obligaţia Rusiei de a apăra popoarele prietene (au început-o în august 2008 cu apărarea osetinilor şi abhazilor de georgieni, iar mâine, probabil, vor dori să-i apere pe tătrii din Crimeia de ucraineni, pe «moldoveni» de români etc.). Culmea impertinenţei şi demagogiei sunt declaraţiile care se fac auzite de la Kremlin, precum că războiul purtat de Rusia a fost împotriva regimului Saakashvili, nu împotriva poporului prieten georgian, « faţă de care Rusia manifestă cele mai sincere sentimente de fraternitate», etc. (Ca şi cum Rusia ştie mai bine decât ”popoarele prietene” care le este interesul naţional. Şi ca şi cum nu poporul georgian (”popor-prieten”) l-a ales pe Saakshvili preşedinte al ţării. No Comment!
Conflictul din Georgia, a confirmat o dată în plus şi remarca mai multor observatori locali, dar şi internaţionali, cu privire la natura falsă a pretinselor forţe „de pacificare” ruseşti din teritoriile ex-sovietice. Evenmentele din Georgia au demonstrat foarte calar că forţele unui stat parte la conflict nu pot să îndeplinească şi funcţii de pacificare în aceiaşi zonă de conflict, chiar dacă de la conflict s-a scurs ceva timp, iar armatele s-au ”restructurat”. Numai o minte bolnavă poate crede propagandei ruse că trupele ruseşti în Osetia şi Abkhazia erau neutre în conflictul dintre parţi; numai o minte bolnavă poate crede că trupele ruse de ocupaţie din Transnistria pot îndeplini funcţii „de pacificare”. Dacă Moldova doreşte să nu ajungă în situaţia Georgiei, trebuie să insiste ca trupele ruse de ocupaţie din Transnistria să fie retrase căt mai urgent din zonă şi înlocuite cu forţe sub mandat UE. Mai mult, în prezent, cand Rusia insistă să discute cu Occidentul un nou Sistem de securitate în Europa, Moldova, dar şi ţările NATO, dacă vor ca Ursul rus să nu se dezlănţuie din nou în alte teritorii ex-sovietice, trebuie să insiste asupra revitalizării Tratatului privind Forţele Armate Convenţionale în Europa (Tratatul FACE), să pună accent pe măsurile de sporire a controlului şi transparenţei militatre în Europa, în sfarşit, ca Rusia să-şi evacueze trupele dislocate pe teritoriul altor state fără acordul statului de reşedinţă. Este clar că dacă în Osetia de Sud ar fi existat un sistem de control asupra armamentelor, pentru Moscova ar fi fost cu mult mai greu, aproape imposibil, să-şi maseze fraudulos trupele în Osetia de Sud şi să se pregătească de război împotriva Georgiei, la fel cum ar fi fost mai complicat să livreze armament trupelor separatiste.
Conflictul din Georgia a mai demonstrat că o ţară limitrofă cu Rusia, chiar dacă are relaţii privelegiate cu SUA, nu are securitatea asigurată. Numai calitatea de membru al NATO poate garanta unui stat vecin Rusiei garanţia că trupele ruse nu-i vor pârjoli satele şi oraşele, aşa cum a procedat în august 2008 în Georgia. După evenimentele din Georgia din august trecut, toate discuţiile despre neutralitate în Moldova par simple naivităţi, dacă nu rele intenţii. Dacă Moldova doreşte să evite situaţia Georgiei cursul strategic al Chişinăului trebuie să fie integrarea RM în NATO. Sper că noua Alianţă necomunistă de la Chişinău va avea destulă inteligenţă, ca să nu repete greşelile pe care le-au făcut guvernările anterioare ale RM şi să urmeze doar exemplele care au dat rezultate pozitive; de exemplu cel al Ţărilor Baltice.
