Un an de la invazia Rusiei în Georgia: învăţăminte pentru Moldova La 7 august a.c. s-a împlinit un an de la începutul agresiunii Rusiei împotriva Georgiei. Evenimentul a fost marcat cu mare pompă la Moscova şi în alte oraşe din Rusia, precum şi în capitala Osetiei de Sud – Ţinvali şi în cea a Abkhaziei – Sukhumi.
„Parteneriat strategic” cu Rusia sau relaţii de vasalitate? Nu ştiu ce aşteaptă alţi alegători, dar autorul acestor rânduri asteaptă nu numai feţe noi şi simpatice în noul guvern, dar şi noi abordari, alte valori promovate de acesta. Noul guvern urmează să fie format în primul rând din oameni competenţi, profesionişti în domeniile lor, nu loiali unui lider de partid sau altul. Am vazut cu toţii la ce ne-a adus politica de cadre a lui Voronin bazată pe servilism, cumătrism şi loialitate personală.
Cei mai mulţi şomeri din Moldova au mai puţin de 25 de ani Conform unei analize efectuate de expertii PNUD asupra relaţiei dintre fenomenul şomajului printre tineri şi sărăcie, criza economică a condus la o majorare a şomajului în ţară, mai ales printre tineri (din grupul de vârstă cuprins între 15 şi 24 de ani), cu 16 la sută în primul trimestru al anului 2009 (în comparaţie cu 14 la sută în 2007). Analiza sugereaza ca este nevoie de un răspuns urgent la problema creşterii numărului de şomeri tineri din Republica Moldova pentru a evita aprofundarea în continuare a sărăciei (în special, a sărăciei în mediul rural).
Diplomele romanesti, cheia catre Occident pentru tinerii din RM «Un pasaport romanesc, poarta de intrare a moldovenilor in Uniunea Europeana», titreaza Le Monde, care sustine ca tara noastra are rolul de ‘Sesam deschide-te» pentru tinerii moldoveni care obtin o diploma de studii in Romania.
Liderii APIE vor să desemneze un președinte din rîndurile lor Liderii celor patru partide ale opoziţiei intrate în noul Parlament, care au înfiinţat sîmbătă Alianţa pentru Integrarea Europeană, au lăsat să se înţeleagă la o emisiune PRO TV Chişinau ca nu vor susţine un candidat independent la preşedinția ţării, asa cum ar dori liderii partidului comunist din Moldova ci că vor propune un candidat din rîndurile lor. Liderii celor patru formaţiuni cu un număr total de cel puţin 53 de mandate în viitorul Parlament au spus însă că vor dialoga cu Partidul Comuniştilor pentru a găsi restul voturilor necesare la alegerea unui nou şef al statului.
Interviu cu Ion Sturza, fost prim-ministru al R. Moldova Patru partide de opozitie pro-occidentale din Moldova au anuntat, sambata, ca au format coalitia Alianta pentru Integrarea Europeana, care le ofera suficiente mandate in Parlament pentru a forma noul govern. Cele patru formatiuni – Partidul Liberal, Partidul Liberal Democratic, Partidul Democrat si Alianta Moldova Noastra au impreuna 53 de mandate din cele 101 ale Legislativului.
Interviu cu Valeriu Lazăr, fost ministru al economiei In acest week-end cele patru partide de opoziţie, care au acumulat împreună cele mai multe voturi şi au intrat în Parlament, au anunţat oficial că au format o coaliţie pe care au numit-o „Alianţa pentru Integrare Europeană”. Partidul Liberal Democrat, Partidul Liberal, Alianţa „Moldova Noastră” şi Partidul Democrat au semnat sîmbătă şi acordul de constituire.
Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă
Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland
La Buiucani s-a deschis Taproom by Litra & Friends — un pub nou cu bere artizanală și smash cheeseburgeri autentici
Grijă pentru blănoși: Alga lansează campania de sterilizare și vaccinare gratuită pentru animale din Nisporeni și Ungheni între 11-16 mai
Lacune în justiție și educație tabuizată. Ce a descoperit noul raport al Coaliției Naționale „Viața fără Violență”
„Reciclează azi pentru spitalele de mâine”. La fiecare recipient -2 lei vor fi donați pentru renovarea Institutului Mamei și Copilului
10 la BAC – certificări IT în timp record sau competențe reale? Dilema educației digitale din Republica Moldova