Moldova.ORG — Vectorul de integrare europeană al R. Moldova va rămâne neschimbat, întrucât acesta nu este atât o chestiune de politică externă, cât una de modernizare internă a ţării. Integrarea nu va deplasa în rândul doi relaţiile tradiţionale ale Moldovei cu partenerii ei strategici, iar Federaţia Rusă este unul dintre aceştia.
Cu aceste declaraţii a deschis şedinţa Comisiei interparlamentare de cooperare dintre Adunarea Federală a Rusiei şi Parlamentul R. Moldova, Marian Lupu, Preşedintele Parlamentului R. Moldova.
„Accentuez că dialogul dintre Chişinău şi Moscova pe marginea problemei transnistrene fără îndoială poate fi completat prin cooperarea la nivel de parlamente", a menţionat Marian Lupu.
Potrivit lui Nicolaie Bondarciuc, preşedintele Comisiei parlamentare pentru politică economică, buget şi finanţe, pentru prima dată, în ultimii şase ani, s-a înregistrat o tendinţă negativă în relaţiile comerciale dintre R. Moldova şi Rusia. „Au existat mai mulţi factori care au influenţat această realitate, însă determinanţi au fost faptul că Federaţia Rusă a interzis importul de produse vinicole şi carne din ţara noastră", a spus Bondarciuc.
La rândul său, Vadim Gustov, preşedintele Comitetului pentru relaţiile cu CSI din Consiliul Federaţiei al Rusiei, a menţionat că, actualmente, între R. Moldova şi Federaţia Rusă există o bază normativă solidă de reglementare a relaţiilor dintre state – aproximativ 46 de acte semnate. Gustov a opinat că, pentru a obţine rezultatele scontate, este necesară supravegherea îndeplinirii acestor acorduri.
Gustov si-a exprimat speranta ca în luna aprilie anul curent, cu ajutorul Serviciului federal "Rospotrebnadzor" va fi reluat activ importul de vinuri din R. Moldova.