Autor: Niculae Pelină
Starea politică a Republicii Moldova este una incertă. Schimbările politice de pe parcursul ultimilor ani, de la independenţă până la guvernarea actuală nu au adus bunăstare şi asta pentru că nu au înregistrat schimbări în stilul sau mai bine zis lipsa oricărui stil politic de guvernare. Politica externă a rămas una săltăreaţă, iar reformele interne şi creşterea economiei reale aproape inexistente. Atenţia opiniei publice a fost distrasa de la lipsa de locuri de muncă, economia instabilă şi slabă şi un buget care se sprijină cu un picior pe transferurile bancare de peste hotare în ţară, spre aşa subiecte cum este conflictul transnistrean, numărul de vizite peste hotare şi acum planul de acţiuni UE-RM pe care tot guvernul nu-l îndeplineşte, conform spuselor Preşedintelui Voronin.
Guvernele moldoveneşti nu duc nici un proiect politic până la urmă
Cursul de integrare europeană a Republicii Moldova declarat de guvernarea comunistă pare să se epuizeze ca şi multe alte obiective politice moldoveneşti de până acum. Oboseala grupului de guvernare de ideea europeană şi dorinţa de a o înlocui cu una mai atractivă, una mai proastă dar mai „rapidă”, mai uşoară de implementat, mai electorală, este observabilă şi este o diagnoză a purtării nestatornice a tuturor politicienilor post-sovietici moldoveni. Şi acest guvern comunist, ca şi cele precedente, nu are răbdare să implementeze până la bun sfârşit nici un proiect politic serios.
Cât de mult Preşedintele n-ar critica Guvernul pentru lipsa de implementare a planului de cooperare cu UE, peştele de la cap se strică. Astfel, într-un nou acces de instabilitate politică şi decizională de la Chişinău, în august 2006 Preşedinţii Moldovei şi Rusiei au reînviat, din nou, prietenia „frăţească” între aceste două ţări, dar, din păcate în detrimentul Moldovei.
Iubiri tomnatice sau cum Moldova calcă din nou pe grebla rusească
Anterior asemenea reveniri la „prietenii de veacuri” au însemnat pentru Moldova că Rusia pur şi simplu dorea să smulgă ceva de la Moldova sau se pregătea de sommeturile şi reuniunile ministeriale ale UE, NATO, OSCE şi CSI de sfârşit de an. Din an în an Rusia îi declara Moldovei „iubire de sfârşit de an” pentru e evita ca Moldova să critice în vre-un fel Rusia la acele reuniuni sau pentru a-i impune, pe neaşteptate embargouri sau blocaje. Rusia uneori făcea şi câţiva paşi, mai mult simbolici, pentru a-şi demonstra prietenia urgent reînnoită faţă de Moldova – se promiteau preţuri bune la gaze sau se retrăgeau un vagon-două cu muniţii din depozitele ruseşti din regiunea transnistreană, după care Moscova făcea totul invers. În timpul reuniunilor în cauză Rusia pe neaşteptate discredita puternic Republica Moldova sau venea cu propuneri şi acţiuni împotriva intereselor RM şi promisiunilor făcute. Când delegaţiile moldoveneşti încercau sa intervină pe lângă diplomaţii şi politicienii ruşi aceştia se prefăceau „morţi în păpuşoi”.
Comportamentul ipocrit al Rusiei faţă de Moldova în termeni ne-politici este numit trădare. Din an în an istoria se repeta. Uneori chiar situaţia se îngroşa, aşa cum a fost cu Memorandumul lui Kozak în 2003. Nici anul 2007 nu a fost o excepţie în sensul promisiunilor şi minciunilor. Moldovenii au mai călcat încă o dată pe grebla rusească.
Moldova vrea în Europa – Moldova nu vrea în Europa
Încă înainte ca Republica Moldova să devină ţară vecină a NATO şi încă până în acest an când a devenit vecina UE, Occidentul şi-a demonstrat dorinţa de a ne ajuta şi nu a rămas indiferent greutăţilor prin care a trecut Moldova. La ultima reuniune a NATO din Riga, de la sfârşitul anului 2006, senatorul american Luggar cu influenţă pe lângă preşedintele Bush, ba chiar şi însuşi Preşedintele american au dat promisiuni că vor susţine democraţiile noi (citeşte ţările GUAM, inclusiv Moldova) atât în problemele lor energetice, cât şi în mod concret integritatea teritorială a Republicii Moldova.
Preşedintele moldovean, însă, în loc sa asculte mesajele puternice ale unicei superputeri mondiale a mers la Minsk, la sommetul CSI, după care a făcut declaraţii care arătau că lui îi este mai important să vândă vinuri moldoveneşti Rusiei, să le dea ruşilor voie ca Smirnov să nu să se simtă izolat şi să permită trenurilor să circule prin regiunea transnistreană, să vândă ruşilor toată reţeaua moldovenească de distribuţie a gazelor în schimbul unor preţuri care oricum se vor mări, dacă nu anul acesta atunci peste câţiva ani.
Acum Preşedintele Voronin declară de câteva luni că soluţionarea conflictului transnistrean este foarte aproape şi că anul 2007 este ultimul an de dezmembrare teritorială a ţării. Aceste declaraţii au fost făcute după cedările făcute Rusiei şi după vizitele şi negocierile secretizate ale consilierului prezidenţial Tkaciuk la Moscova. El a negociat majoritatea cedărilor moldoveneşti în schimbul unui necunoscut progres în soluţionarea conflictului transnistrean. Trebuie sa ne amintim că tocmai consilierul Tkaciuk a fost negociatorul şi persoana care a susţinut masiv Memorandumul lui Kozak din toamna 2003. Tot aşa ca şi la sfârşitul anului 2006 el din nou negociază cu Rusia un document pe care comentatorii politici l-au numit Kozak 2. Tot el a fost conducătorul, neoficial, a delegaţiei moldoveneşti la reuniunea anuală a OSCE de la Bruxelles din anul acesta, unde a împins spre citire Ministrului de externe Stratan o declaraţie de deschidere de râsul lumii, iar ulterior a fost gata să cedeze Rusiei bază militară în Moldova, ca şi în documentul Kozak în 2003. Însă, aşa cum am menţionat mai sus, interesul Rusiei nu a fost şi nu este să soluţioneze acest conflict, dar sa-l prelungească fără ca Moscova să fie criticată la sfârşit de an pentru susţinere făţişă a separatismului transnistrean şi pentru închiderea gazelor unor ţări mici precum Moldova în mijlocul iernii. Doar aroganţa diplomaţilor ruşi, care i-au dat peste nas domnului consilier Tkaciuk care credea ca va fi primit cu îmbrăţişări de ei, l-a trezit din îmbătarea puterii nelimitate. El repejor a participat la redactarea unei declaraţii de închidere a reuniunii unde a revenit la interesele ţării, adică a spus pe şleau că interesul Moldovei e în Europa şi nimeni nu-şi poate bate joc de ţară.
Şi chiar dacă Rusia s-a purtat cu Moldova ca şi cum ar fi fost „o parteneră şi nu un partener”, vorba aceluiaşi domn consilier, guvernarea de la Chişinău în frunte cu acest strateg politic prezidenţial Tkaciuk din nou şi-au schimbat părerea. După Bruxelles, domnul consilier pleacă la Moscova sa-şi ceară iertare pentru că a spus adevărul.
Cu o asemenea purtare bizară şi nestatornică, cât de mult n-ar vrea Occidentul să ajute Republica Moldova, să o aducă în familia europeană, să o asiste în soluţionarea conflictului moldo-rus din regiunea transnistreană, o astfel de performanţă este imposibilă când Moldova spune că ba vrea-n Europa, ba fuge de Europa tocmai atunci când i se dă o mână de ajutor pe această cale. Oricui i-ar fi greu să înţeleagă o astfel de purtare istericoasă şi lipsită de logică.
Simptomele bolii politice moldoveneşti
Purtarea nestatornică a grupului politic actual de la guvernarea din Chişinău a provocat o întreagă serie de analize şi articole despre evoluţiile politicii externe ale Republicii Moldova. Oazu Nantoi, Igor Volniţchi, Nicu Popescu, Dumitru Mânzărari scriu în decembrie 2006 – ianuarie 2007 despre aceleaşi evenimente din perspective diferite. Ei ori sunt în aşteptarea ultimelor evoluţii ori îşi exprimă îngrijorarea de acţiunile puterii actuale care par să meargă în contradicţie cu planurile de integrare europeană a ţării.
În acest sens merită de menţionat comentariul domnul Nuci Popescu care atrage atenţia factorilor de decizie că politica externă a Moldovei nu poate fi decisă de Transnistria şi mai cu seamă de Igor Smirnov. Trebuie să menţionez că Popescu este cel mai aproape de esenţa problemei când spune că integrarea europeană a Republicii Moldova este mai importantă decât conflictul transnistrean, pe motiv că integrarea europeană trebuie sa asigure în Republica Moldova ceea ce-i lipseşte demult.
Cât va exista cauza bolii simptomele nu vor dispărea
Adevărul adevărat este că analiştii politici moldoveni tratează în analizele sale doar simptomele bolii politicii moldoveneşti. Puţini, însă, au amintit publicului larg de cauzele acestei instabilităţi anormale.
Nu poţi numi normală situaţia în care interesele naţionale ale unei ţări europene, cu partea cea mai activă a populaţiei la lucru în UE, sunt ba integrare europeană, ba înfrăţire cu Rusia, ba UE, ba CSI.
Întrebarea pe care noi trebuie să ne-o punem în primul şi în primul rând este:
– De ce clasa politică moldovenească se poartă atât de instabil?
sau
– Care sunt CAUZELE oscilaţiilor nerezonabile a clasei politice moldoveneşti?
Şi respectiv dacă aceste cauze au remediu.
Din păcate cauzele instabilităţii aşa numiţilor politicieni fără doctrină de la Chişinau sunt recunoscute cel mai bine de popor – lupta pentru putere este lupta pentru îmbogăţirea personală spun oamenii simpli. Este greu să nu fii de acord cu o asemenea înţelepciune populară când:
– Afli că feciorul preşedintelui a făcut presiuni (NB!) prin intermediul structurilor de stat asupra unui director de bancă în speranţa că va prelua controlul asupra acestei bănci pentru a vinde-o cu preţ dublu unui investitor străin.
– Oare ne miră că factorii de decizie folosesc structurile de stat în scopuri personale?
– Ne întrebăm de ce intelectualul cu limba română perfectă Marian Lupu este promotorul iniţiativelor nedemocratice a partidului comunist?
– Vrem să înţelegem care este motivul că orice guvernare de până acum şi partidele din aşa-numita opoziţie actuale sunt suspectate de legături financiare cu Tiraspolul şi de faptul că au bani în businessul transnistrean?
– De ce Sangheli a transmis dosarele KGB transnistrenilor sau de ce le-a dat pe degeaba rezervele de coniac de la Aroma?
– De unde au apărut zvonurile că Pasat purta geamandanul cu bani de la Smirnov pentru Lucinschi?
– Ce s-a întâmplat cu ancheta în cazul presupuselor delapidări de fonduri de către premierul actual Tarlev pe când acesta lucra la „Bucuria”?
– De ce spune guvernarea actuală că vrea ca poporul nostru să trăiască bine în Europa, dar pe ascuns pregăteşte strategii ruseşti, Kozak 2 şi ne vinde ţara Rusiei?
Cât nu ar fi paradoxal, dar întrebările de mai sus ar putea da răspunsuri la instabilitatea politicii externe ale Republicii Moldova. Atâta timp cât criteriile de guvernare vor fi minciuna, lipsa principiilor democratice şi ideea că poporul este o „bîdlă” pe care o poţi purta cu promisiuni de pensie, după care să-i baţi cu preţuri care să anihileze orice pensii sau salarii, atâta timp Republica Moldova va depinde de interesele financiare de zi a guvernanţilor, indiferent cine sunt, comunişti sau aşa-numiţi democraţi.
Un expert moldovean a observat într-o convorbire privată că pană acum, spre fericirea poporului acestei ţări, lupta politică între partidele politice din Moldova a avut în calitate de consecinţă secundară, nu primară, respectarea intereselor naţionale. Cu alte cuvinte, lupta politică în Moldova nu este ghidată de interesul naţional, dar de interese personale sau de partid, iar interesul naţional devine un produs întâmplător, secundar al politicii moldoveneşti, venit sau impus de din afară. Însă cât timp Republica Moldova va avea asemenea „noroc” şi de ce întrebarea comunistului Lenin „Ce-i de făcut?” vine paradoxal de bine în contextul moldovenesc?
Răspunsul este uşor de întrevăzut şi este, aşa cum menţionasem mai sus, foarte aproape de ceea ce sugera domnul Popescu – moldoveni nu vor mai avea de ghicit pe zaţ de cafea ce se va întâmpla cu ei în anul 2007 dacă guvernul Moldovei va implementa ferm reformele democratice interne, va gândi spre interesul ţării şi nu cel de partid sau personal financiar şi va asigura o stabilitate democratică de durată pentru Moldova, fără „declaraţii anti- sau pro- europene, ruseşti, ucrainene sau româneşti.”
Iar aceasta nu se va întâmpla prin implementarea planurilor făţarnice pro-ruseşti a lui Kozak care aduc beneficii ascunse unor anumiţi lideri şi persoanelor din anturajul său, dar numai prin implementarea planului pro-moldovenesc Moldova-UE.
Deci rămâne de văzut daca politicienii moldoveni vor dori să pună în capul mesei interesele naţionale, a oamenilor simpli, acelor moldoveni din Europa şi să lase la o parte interesele sale personale electorale sau financiare dubioase?
