60 tipuri de medicamente lipsesc din Moldova. Agenţia Medicamentului promite să rezolve problema

Circa 60 de denumiri de preparate medicamentoase, 32 dintre care nu au analogi, lipsesc la momentul actual de pe piaţa farmaceutică din Moldova. Agenția Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) a anunţat vineri, 9 septembrie, că va rezolva problema pe parcursul următoarelor săptămâni.

Astfel, potrivit unui comunicat al instituţiei, printre motivele care au dus la dispariţia acestor produse medicamentoase de pe piaţa autohtonă sunt neprelungirea de către importatori a Certificatului de înregistrare a preparatului, refuzul unor producători de a livra produse farmaceutice în Republica Moldova pe motiv că preţurile de catalog nu acoperă costurile de producţie sau necorespunderea unor producători standardelor internaţionale, transpuse în legislaţia naţională.

Pentru a relua cu efect imediat aprovizionarea cu medicamente de import lipsă, AMDM a propus agenților economici condiţii atractive de înregistrare în Republica Moldova a produselor farmaceutice noi, precum și a introdus procedura de autorizare simplificată a preparatelor medicamentoase. La fel, au fost simplificate cerinţele privind etichetarea şi ambalajul produselor.

Totodată, Comisia pentru importul produselor farmaceutice neînregistrate, vital necesare sistemului sănătăţii, la iniţiativa Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, a eliberat autorizațiile de import pentru 20 de denumiri de medicamente, iar pentru alte 12 decizia va fi luată în zilele următoare. În lista produselor pentru care urmează să fie dat acceptul de import se regăsesc Oftagel 10 g, Nitrosorbid 10 mg, Imunofan 0,005%, Fenazepam 1,0/05 mg şi altele. Celelalte medicamente care lipsesc din farmaciile ţării pot fi substituite cu analogi din aceeaşi grupă farmacoterapeutică.

AMDM a lansat şi negocieri cu producătorii internaţionali, care în ultimii ani s-au retras de pe piaţa farmaceutică a ţării, în vederea reluării conlucrării. Unii fabricanţi deja şi-au manifestat interesul de a prezenta pachetul de documente pentru autorizarea medicamentelor produse.

În prezent, în Catalogul naţional de preţuri de producător sunt indicate costurile a 4.396 de medicamente, iar în Nomenclatorul de stat a medicamentelor sunt trecute 5.716 de denumiri a produselor farmaceutice. Doar în luna august curent au fost autorizate 256 de medicamente noi, 70% dintre acestea fiind fabricate în ţările Uniunii Europene.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.